Tabără de sporturi montane pentru 40 de elevi de la casele de copii

by Bianca Baraboi

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj se va implica sâmbătă, 6 aprilie 2024, la Centrul de vacanță Moara de Pădure, din comuna Băișoara, în proiectul „ACTIVI la munte”. În cadrul acestuia, 40 de copii de la Casa de Copii Sfântul Onufrie, Casa de copii Filantropia Alba și Adăpostul de zi și de noapte Turda vor fi inițiați în activități cu specific montan.


Acțiunea are drept scop dezvoltarea personală a copiilor prin creșterea încrederii în sine, dezvoltarea spiritului de echipă, sporirea nivelului de cunoaștere și înțelegere a normelor de conduită montană, precum și cultivarea dragostei față de munte și natură.


Totul este organizat de Asociația Activ pentru Tine, alături de partenerii Organizația de Caritate Eco-Phoenix și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj din subordinea Consiliului Județean Cluj.
Printre activitățile specifice sporturilor montane la care vor participa copiii se numără escalada pe panou artificial, tiroliana și parcurgerea traseelor din parcul de corzi.


Reamintim faptul că, pe parcursul ultimilor ani, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj s-a implicat constant și în activitățile ale căror beneficiari sunt copiii cu nevoi speciale, fie că este vorba despre Tabăra de escaladă și sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, desfășurată tot la Moara de Pădure, de organizarea turelor de cățărat în Cheile Turzii pentru elevii aceluiași liceu ori de Taberele de schi organizate la Buscat de Asociația Caiac Smile pentru persoanele cu dizabilități.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza