Studenții clujeni au iești la protest în ziua deschiderii noului an universitar! Acțiuni similare vor avea loc în mai multe orașe

by Christian Suciu

Studenții de la universitățile din Cluj-Napoca s-au adunat în fața Prefecturii pentru a protesta față de măsurile de austeritate adoptate de Guvern în domeniul educației. Principalele nemulțumiri ale studenților sunt legate de reducerea fondului destinat burselor din învățământul superior dar și modificarea criteriilor de acordare a burselor universitare.

Acțiunea de protest a studenților de la instituțiile de învățământ superior clujene face parte dintr-o acțiune la nivel național sub coordonarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) ce cuprinde proteste concomitente în mai multe centre universitare din țară printre care se numără București, Iași, Galați, Suceava, Alba-Iulia, Sibiu și Baia-Mare.

”În 8 și 11 septembrie 2025: studenții au ieșit în stradă, în București, Cluj-Napoca și Suceava, pentru a susține protestele sindicatelor din educație și pentru a reitera problemele cu care se confruntă studenții, observând că ne confruntăm cu un stat a cărui ultimă preocupare este educația, care nu ține cont de nevoile beneficiarilor direcți ai acesteia, ale actorilor implicați ori ale societății civile care au transmis în ultimele luni insistent faptul că aceste măsuri distrug sistemul de învățământ. Mâine, 29 septembrie 2025: ieșim din nou în stradă, în centrele universitare, pentru că educația nu se poate face cu lipsă de interes și ignoranță. Așteptăm întreaga comunitate alături de noi.”, au transmis reprezentanții ANOSR pe pagina oficială de Facebook.

Unde vor avea loc protestele?

  • București – ora 16:00, Piața Victoriei
  • Cluj-Napoca – ora 11:30-13:00, în fața Prefecturii
  • Iași – ora 13:00, în Piața Unirii
  • Galați – ora 18:00, în fața Prefecturii
  • Suceava – ora 13:00, Esplanada Corpului A al Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
  • Alba Iulia – ora 13:30, Piața Cetății
  • Sibiu – ora 16:00, Piața Mare
  • Baia Mare – ora 10:00, în fața Centrului Universitar Nord

Te-ar putea interesa si

Comenteaza