Spectacolul „Punguța cu doi bani” revine pe scena Teatrului „Puck”

by Oana Spiru

Unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca revine pe scena instituției la finalul acestei săptămâni. Este vorba de „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, în scenariul și regia lui Decebal Marin, programat pentru duminică, 30 octombrie, de la orele 11.00 și 12.30. De asemenea, sâmbătă, 29 octombrie, va fi prezentat spectacolul „Meseszőnyeg”/ „Covorașul Fermecat”, în regia Ibolyei Varga.

Spectacolul „Punguța cu doi bani” este apreciat de multe generații de copii clujeni și un numai. Peripețiile cocoșului alungat de acasă în basmul omonim al lui Ion Creangă sunt povestite într-o manieră originală și plină de culoare în spectacolul montat de Decebal Marin. Este o reprezentație foarte colorată și construită ingenios, de la păpușile care apar în scenă până la integrarea actorilor în ansamblu. Regizorul a optat pentru o mobilitate cât mai mare a planurilor scenice, așă că decorul se schimbă tot timpul, fapt care solicită și alternarea tipurilor de păpuși folosite. În versiunea lui Decebal Marin, „Punguța cu doi bani” e un spectacol savuros, care provoacă nu doar entuziasmul și participarea copiilor, ci și amuzamentul adulților.

Distribuția este formată din Ramona Atănăsoaie, Dana Bonțidean, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu, Călin Mureșan, Ionuț Constantinescu/Iulian Lungu, Robert Trifan și Adina Ungur.

Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustrația muzicală de Traian Păcurar.

Durata spectacolului este de 50 de minute.

Reprezentațiile au loc în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.


𝗨𝗻 𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗮𝗰𝗼𝗹 𝗰𝘂 𝗺𝗮𝗴𝗶𝗲 𝘀𝗶 𝗺𝗶𝗿𝗮𝗰𝗼𝗹𝗲

Totodată, sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 11.00, este programat spectacolul „Meseszőnyeg”/ „Covorașul Fermecat”, după Ferenc Móra.

Spectacolul îmbină patru basme care călăuzesc publicul într-un univers magic. Copiii şi părinţii îl pot traversa cu uşurinţă datorită „poveştilor tatălui”, trandafirii capătă voci umane, Poştaşul-vânt aduce scrisoare din partea lui Moş Crăciun iar regele fluturilor o vindecă pe Pannika în mod miraculos.

Regia și dramatizarea sunt semnate de Varga Ibolya, muzica de Péter Venczel, scenografia şi grafica de Anetta Fekete, iar Horváth Jonathán contribuie la muzica şi recuzita spectacolului. Distribuţia este alcătuită din Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő şi Kötõ Áron.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

𝗖𝘂𝗺 𝘀𝗲 𝗮𝗰𝗵𝗶𝘇𝗶𝘁𝗶𝗼𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮 𝗯𝗶𝗹𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza