Spectacolul „Punguța cu doi bani” din nou pe scena Teatrului „Puck”, în weekend

by Oana Spiru

Unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca revine pe scena instituției la finalul acestei săptămâni. Este vorba de „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, în scenariul și regia lui Decebal Marin, programat pentru duminică, 17 aprilie, de la orele 11.00 și 12.30.

Totodată, sâmbătă, 16 aprilie, va fi prezentat spectacolul „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti.

Spectacolul „Punguța cu doi bani” a avut premiera în 2006 și de atunci s-a bucurat de multă apreciere din partea micilor spectatori clujeni. Peripețiile cocoșului alungat de acasă în basmul omonim al lui Ion Creangă sunt povestite într-o manieră originală și plină de culoare, în spectacolul montat de Decebal Marin. Este o reprezentație foarte colorată și construită ingenios, de la păpușile care apar în scenă până la integrarea actorilor în ansamblu. Regizorul a optat pentru o mobilitate cât mai mare a planurilor scenice, așă că decorul se schimbă tot timpul, fapt care solicită și alternarea tipurilor de păpuși folosite. În versiunea lui Decebal Marin, „Punguța cu doi bani” e un spectacol savuros, care provoacă nu doar entuziasmul și participarea copiilor, ci și amuzamentul adulților.

Distribuția este formată din Ramona Atănăsoaie, Dana Bonțidean, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu, Călin Mureșan, Ionuț Constantinescu/Iulian Lungu, Robert Trifan și Adina Ungur.

Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustrația muzicală, de Traian Păcurar.

Durata spectacolului este de 50 de minute.

Reprezentațiile au loc în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacol pentru copilași de grădiniță

Totodată, sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 11.00, va fi prezentat spectacolul „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti.

În centrul atenției spectacolului se află doi copii: Palkó și Panna. Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit, iar Panna este o floare născută din stele. Pe parcursul spectacolului – dedicat micuților cu vârsta de grădiniță – cei doi copii poartă pe aripile vântului fantezia spectatorilor, demonstrând că poveștile cu regi nu și-au pierdut magia.

În distribuție: Patka Ildikó, Mostis Balázs și Kötő Áron.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacole de teatru de păpuși în Cluj și Sălaj

Pe parcursul acestei săptămâni, artiștii Teatrului „Puck” au susținut mai multe reprezentații, atât la sediul instituției, cât și în săli din alte localități. Astfel, spectacolul „Scufița Roșie și lupul cel flămând” a fost prezentat luni, 11 aprilie și marți, 12 aprilie, la sediu, cu sala plină. De asemenea, spectacolul „Dănilă Prepeleac” a avut două reprezentații la Casa Municipală din Zalău miercuri, 13 aprilie. În aceeași zi, spectacolul „Turnuleţul”/„A tornyocska” a fost prezentat la Grădiniţa Romano-Catolică „Szent Imre” din Cluj-Napoca, iar „Palkó și Panna” la sediu. Totodată, spectacolul „Fata babei și fata moșneagului” a avut două reprezentații la Cinema „Dacia” din cartierul clujean Mărăști joi, 15 aprilie.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, spectatorii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sunt rugați să poarte mască de protecție în sala de spectacole, din grijă pentru ei și pentru cei din jur.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza