Șofer mort de beat, reținut de polițiștii clujeni

by admin

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Poieni, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins băut la volan. El este acum cercetat penal.

„La data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Poieni, acesta fiind depistat în timp ce se deplasa cu autoturismul sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost interceptat în trafic de polițiști la aceeași dată, în jurul orei 17.35,  pe strada Vlădeasa din orașul Huedin.

La testarea cu aparatul etilotest a fost înregistrată concentrația de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice”, a transmis IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat a fost emisă ordonanța de reținere pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza