Șofer de 65 de ani prins băut la volan pe Calea Mănăștur! Un alt șofer din Huedin a fost și el prins drogat

by Christian Suciu

Polițiștii clujeni au sancționat în cursul zilei de ieri un bărbat de 65 de ani ce conducea sub influența băuturilor alcoolice pe Calea Mănăștur din Cluj-Napoca. În urma testării cu aparatul etilotest autoritățile au aflat că acesta a avut o concentrație de 1.19 mg/l alcool pur  și a fost ulterior arestat preventiv de către forțele de ordine.

” Bărbatul a fost identificat de polițiști în jurul orei 16.50, în urma unei sesizări prin SNUAU 112, fiind semnalat că un conducător auto se deplasează într-un mod haotic, pe Calea Mănăștur, din municipiul Cluj-Napoca. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 1.19 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în baza constatărilor a fost dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore.” au informat polițiștii clujeni.

Tot în ziua de ieri polițiștii din Huedin au mai prins un tânăr în vârstă de 29 de ani ce s-ar fi urcat la volanul mașinii după ce a consumat amfetamină. Șoferul a fost prins în Piața Republicii din Huedin într-un autoturism ale cărui numere de circulație provizorii erau expirate conform constatărilor polițiștilor.

” La data de 16 august a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au oprit, în cadrul activităților de control, un autoturism condus pe strada Piața Republicii (Drumul Național 1 – European 60), de un tânăr de 29 de ani, din Huedin. Verificările derulate au condus la stabilirea faptului că numere de circulație provizorii ale autoturismului erau expirate.

De asemenea, testarea cu aparatul drugtest a conducătorului auto a indicat prezența substanțelor interzise (amfetamină), acesta fiind ulterior condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.” au mai transmis reprezentanții IPj Cluj

Te-ar putea interesa si

Comenteaza