Șeful ISCTR, Bogdan Durlea, ridicat de procurorii DNA

by Oana Spiru

Au bătut mascații astăzi la ușa sediului Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier din Cluj! Vizat de către DNA a fost chiar șeful Bogdan Durlea, suspect de luare de mită și divulgare de informații. Durlea este finul fostului ministru de interne Gabriel Oprea, dar și un apropiat al controversatului om de afaceri din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier din Cluj a fost ridicat de procurorii DNA. Principala suspiciune este legată de faptul că Bogdan Durlea ar fi luat mită de la transportatori pentru a le acorda avizele necesare pentru drumurile naționale și autostrăzile din România. Mai mult, potrivit surselor din anchetă, Durlea i-ar fi anunțat pe transportatori despre controalele pe care chiar instituția pe care o conduce urma să le efectueze. Bogdan Durlea este în funcție din noiembrie 2021, când a fost numit, și este finul lui Gabriel Oprea. Fostul vicepremier și ministru de interne l-a cununat pe Durlea la Borșa și a ajuns la nuntă cu elicopterul. Durlea a fost și concediat din această funcție de către cei din USR, însă a fost repus în funcție și menținut de ministrii PSD-PNL. Cluj, Maramureș, Bistrița, Sălaj, Bihor și Alba sunt doar câteva dintre sediile în care au fost făcute percheziții în această dimineață.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza