Se ține festivalul TIFF! Ediția cu numărul 19 va avea ”aer de vacanță”

by Cristina Mihaila

Amânat din cauza măsurilor de restricție adoptate de autorități în această primăvară, TIFF propune o ediție de vară cu multe proiecții în aer liber, atmosferă de vacanță și un program adaptat contextului. Atât deschiderea oficială, cât și gala de închidere vor avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în inima orașului.

”Am promis că ne vedem anul acesta, ne ținem de promisiune!  Între 31 iulie și 9 august 2020 ne reîntâlnim în #Cluj, la ediția a 19-a! Un TIFF cu aer de vacanță, cu proiecții în aer liber, filme bune și muulte surprize, în care #StaySafe va fi prioritatea noastră”, au scris organziatorii pe facebook.

„Avem șansa de a fi alături de un public care, în toate aceste luni de izolare, ne-a transmis că ne așteaptă și ne susține. Suntem pregătiți să aplicăm toate măsurile de protecție impuse de autorități pentru spațiile în aer liber și sperăm ca, în cel mai scurt timp, să avem și confirmarea normelor pentru proiecțiile din sălile de cinema. Întreaga organizare va prioritiza siguranța spectatorilor”, explică Tudor Giurgiu, președintele festivalului.    

Proiecțiile în aer liber vor fi organizate în spații clar delimitate, iar scaunele vor fi poziționate la distanță unele de altele. Accesul se va face prin culoare care să permită triajul. Spectatorii se vor bucura de seri cu filme în Piața Unirii Open Air, Iulius Mall Open Air, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Castelul Banffy de la Bonțida sau în curtea Institutului Francez. Alte spații de proiecție vor fi anunțate în curând.

Proiecțiile de interior vor fi planificate după ce autoritățile vor adopta măsurile care se impun în cazul sălilor de cinema, direcția urmată de majoritatea țărilor europene fiind de a permite ocuparea spațiilor în proporție de până la 50% din capacitate.

 „Am pornit la drum cu multe idei de programe noi, dar cum amploarea festivalului va fi afectată în acest an, pe unele dintre ele le vom păstra pentru ediția viitoare, când lucrurile vor fi intrat, sperăm, în normal. Promitem însă, ca de obicei, un concentrat eclectic de titluri noi și retrospective de arhivă, tradiționala secțiune tematică, filmele de Lună Plină, focusuri naționale și documentare excepționale, programe și evenimente speciale, plus o serioasă și mai mult decât binevenită doză de bună-dispoziție. Chiar dacă #staysafe rămâne cuvântul de ordine, filmele care își iau riscuri au în continuare locul lor privilegiat în festival”, promite Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF.

Abonamentele TIFF au fost repuse în vânzare. Posesorii celor trei tipuri de carduri TIFF – X-CardSuperCard și Iron Card – au 48 de ore la dispoziție pentru a-și procura în avans bilete la orice film sau eveniment special din program. Totodată, cardurile oferă acces la un număr de proiecții și evenimente speciale. Abonamentele pot fi achiziționate pe tiff.eventbook.ro și, în curând, pe aplicația oficială TIFF 2020. Cei care și-au păstrat abonamentele cumpărate la începutul anului le pot folosi pentru noile date.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza