Se extinde capacitatea Unității de Primiri Urgențe de pe Calea Moților!

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj a decis eliberarea terenului aflat în proprietate publică din proximitatea UPU a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca situat pe Calea Moților. Rețelele de utilități vor fi relocate și se va crea un pavilion care să extindă capacitatea zonei de așteptare din cadrul UPU și a numărului de paturi de examinare.

Suprafața câștigată în urma extinderii ar fi de 150 de metri pătrați care se vor adăuga la suprafața curentă de 201 metri pătrați. Sporirea capacității vine pe fondul creșterii nevoii pacienților întrucât capacitatea unității este dimensionată pentru 20.000 de pacienți însă nevoia actuală este una de aproximativ 38.000 de pacienți.

” Până la finalizarea Spitalului Pediatric Monobloc, ne adaptăm și răspundem necesităților actuale. Odată cu realizarea acestui obiectiv vom crește suprafața zonei de așteptare cu aproximativ 70%. Intenția noastră este ca extinderea să fie finalizată și să devină funcțională în maxim șase luni.” a transmis Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza