Se dă în folosință parkingul din Hasdeu, o investiție de peste 30 de milioane de euro

by admin

Primăria Cluj-Napoca va da în folosință un nou parking. Este vorba despre parkingul din Hasdeu, o investiție de peste 30 de milioane de euro. Acesta este situat pe strada Păstorului nr. 67-69 și are 320 de locuri de parcare, dintre care 318 locuri sunt destinate autoturismelor, iar 2 motocicletelor și mopedelor.

Consilierii locali urmează a vota în ședința de miercuri proiectul HCL privind darea în folosință a parkingului. Din numărul total al locurilor pentru autoturisme, 238 sunt destinate studenților UBB, în baza unui abonament anual cu 10% mai ieftin decât cel al riveranilor. Dintre acestea 6 sunt pentru autoturismele deținute de persoanele cu handicap. Restul de 82 de locuri pot fi ocupate de alte categorii de utilizatori: vizitatori, riverani, etc. La demisol, vor fi amenajate 14 locuri de parcare pentru autoturismele electrice. 

În cazul în care, la început de an universitar, solicitările studenților UBB vor fi mai puține decât cele 238 de locuri de parcare destinate autoturismelor, diferența se va aloca studenților altor universități, iar dacă și așa mai rămân locuri, acestea vor fi atribuite altor categorii de solicitanți.

Pentru folosirea locurilor de parcare, se vor percepe următoarele tipuri de abonamente:

  • anuale, fără posibilitate de prelungire, destinate studenților UBB sau studenților de la alte universități
  • anuale, fără posibilitate de prelungire, destinate altor categorii de solicitanți, în zona destinată studenților, pentru cele neocupate de studenți
  • abonamente anuale, cu posibilitate de prelungire, pentru autoturisme, mopede și motociclete destinate riveranilor
  • abonamente anuale, cu posibilitate de prelungire, pentru biciclete destinate riveranilor și studenților.

În zona destinată vizitatorilor, se  poate parca în schimbul unui tarif orar, fără niciun fel de abonament. Pentru perioada rămasă din anul universitar 2020-2021, cererile pot fi depuse până în 31 aprilie 2021, iar abonamentele vor fi valabile până în 31 octombrie 2021.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza