Se asfaltează drumul județean care duce la stațiunea Muntele Băișorii

by admin

Se asfaltează drumul județean care duce la stațiunea Muntele Băișorii. Consiliul Județean Cluj a anunțat că a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 107R (DJ 107M) – Băișoara – Muntele Băișorii – Stațiunea Muntele Băișorii, în vederea asigurării unei circulații rutiere normale și în condiții de siguranță. 

Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector în lungime de 18,5 kilometri, cuprins între km 28+850 și km 47+350. Acestea se vor finaliza cu asfaltarea a trei sectoare de drum în lungime însumată de aproape 5 kilometri.

„Îmbunătățirea infrastructurii drumului județean 107R Băișoara- stațiunea Muntele Băișorii are drept obiectiv prioritar stimularea dezvoltării economice și turistice a zonei, una extrem de intens vizitată de către iubitorii muntelui și ai sporturilor de iarnă”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

În această fază se execută lucrări de frezare a zonelor deteriorate, în vederea realizării frontului de lucru, concomitent efectuându-se lucrări de așternere a covorului asfaltic.

De asemenea, sunt prevăzute operațiuni constând în tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea platformei drumului, plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor și a tasărilor, aducerea la profil și completarea acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, înlocuirea de podețe, refacerea timpanelor, montarea de parapeți metalici în zonele unde situația o impune și, în continuare, lucrări de frezare și asfaltare pe celelalte tronsoane de drum vizate.

Durata maximă de execuție a lucrărilor este de trei luni.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza