“Scriu și Dăruiesc”, un proiect lansat din dragoste. Gabriel Bota: “Vreau doar să vă readuc aminte că nu-i rău să iubești și să dăruiești”

by admin

Scriitorul clujean Gabriel Bota lansează o nouă inițiativă. Cu ajutorul evenimentului “Scriu și Dăruiesc” el va sprijini un proiect umanitar. Timp de 4 ore, scriitorul va scrie de mână și la cerere, poeme/scrisori de dragoste pe care le puteți dărui cuiva drag. Acestea vor fi sigilate cu ceară și îngrijit împachetate în schimbul unei donații. Evenimentul va avea loc pe bulevardul Eroilor în două duminici (6 și 13 iunie), în intervalul orar 16-20.

“Gata, dragi prieteni! Așadar, proiectul se numește “Scriu și Dăruiesc” și o să aibă loc, cel mai probabil, în două duminici (6 și 13 iunie) timp de 4 ore, între 16:00 și 20:00. Aproape sigur, locația o să fie pe bulevardul Eroilor, în fața librăriei Book Corner. În cele 4 ore voi scrie, de mână și la cerere, poeme și/sau scrisori de dragoste pe care le puteți dărui cuiva drag, un altfel de cadou, o atenție, un bine, un semn că persoanele iubite de voi sunt și prețuite. Scrisorile vor fi sigilate cu ceară și îngrijit împachetate.

Vreau ca prin acest eveniment să ajut la rândul meu un proiect umanitar, așa că vă rog să-mi scrieți dacă aveți propuneri. După ce voi stabili acest aspect, orice poem și/sau scrisoare o să vă “coste” o donație. Dacă mai vrea cineva să se implice în proiect, de exemplu un grafician care să mă ajute cu imaginea eventului, sau cineva priceput la desen în cărbune care să-și lase “amprenta” pe scrisori, sau oricine din media căruia îi place ideea, nu ezitați să mă contactați! Vreau doar să vă readuc aminte că nu-i rău să iubești și să dăruiești! Nimic altceva!”, a transmis scriitorul clujean, Gabriel Bota.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Scriitorul clujean Gabriel Bota, inițiatorul evenimentului 'Scriu și Dăruiesc': "M-a interesat întotdeauna să promovez cultura, dar să și ajut" 07/06/2021 - 16:55

[…] strângă o sumă de bani pentru două cazuri umanitare, iar totodată să promoveze și cultura. Gabriel Bota s-a decis să scrie poeme și scrisori de dragoste pentru clujeni, în schimbul unei donații minime de 40 de lei. Așa că zis și făcut. Scriitorul […]

Raspunde

Comenteaza