Societatea civilă se mobilizează și cere autorităților respectarea „dreptului de a bate mingea”. Mai multe asociații și ONG-uri au semnat o scrisoare deschisă adresată premierului Florin Cîțu și primarului Emil Boc, președinte al Asociației Municipiilor din România, prin care solicită deschiderea curții școlilor, astfel încât elevii și rezidenții să aibă unde să facă mișcare.
Inițiatorii campaniei, cei de la Declic, dau exemplu situația din municipiul Cluj-Napoca. „Am pus umărul și la crearea unei petiții Declic care are acum aproape 10.000 de semnatari și se îndreaptă spre 20.000 prin care cerem lui Emil Boc să deschidă în mod real curțile școlilor la Cluj, dar și să discute cu primarii din asociație ca să deschidem curțile școlilor, cele mai importante spații publice din cartiere, în toată țara. La Cluj, am făcut un experiment și am găsit doar 2 curți de școli deschise din zece vizitate într-o după-amiază. Asta în condițiile în care există un HCL care deschide curțile școlilor în vacanțe și după cursuri, dar care nu e respectat de directorii de școli și nici nu e adus la cunoștința elevilor și părinților”, se arată într-un comunicat de presă al asociației.
Redăm mai jos textul scrisorii deschise adresate autorităților:
Scrisoare deschisă pentru „Dreptul la a bate mingea!”
În atenția Asociației Municipiilor din România,
În atenția Guvernului României,
Domnule președinte al Asociației, Emil Boc,
Domnilor primari,
Domnule premier Florin Cîțu,
Una din marile probleme ale urbanului actual este lipsa de spațiu public adecvat copiilor mai mari: 10-18 ani, cei care încep să iasă fără părinți.
A dispărut „spatele blocului” – au apărut dezvoltatorii imobiliari. A dispărut „fața blocului” – a fost cucerită de parcări. Aleile demult nu mai pot fi folosite – au fost cucerite de mașini. Mașinile demult au devenit mai importante decât copiii noștri – dovadă că le acordăm mai mult spațiu. Parcurile / locurile de joacă amenajate între blocuri sunt ocupate majoritar de copiii mici care vin cu părinții sau bunicii lor.
Copiii mici vin cu părinții la locul de joacă. Dar sunt mici, improprii pentru mișcare și sport pentru copii sau pentru copii alături de părinții lor. Iar copiii după o vreme, când devin mai mari, dispar. Unde dispar copiii după vârsta de 10-12 ani? E un fenomen pe care-l vedem permanent. Îi vezi în parc cât sunt mici şi apoi dispar. Unde?
Dispariția spațiului public pentru anumite categorii – mai ales copii şi tineret – poate avea pe termen lung consecințe catastrofale. De ce e important spațiul public şi experiența în acest spațiu? Pentru că e singurul spațiu unde sunt egali, liberi unul față de altul – nu au constrângerile spațiului privat, al puterii şi al ierarhiei „spațiului tău” în raport cu celălalt.
În Bucureşti, avem o populație de peste 2 milioane de locuitori. Dintre aceștia tinerii şi copiii reprezintă un procent foarte important al populației capitalei. În țară situația e asemănătoare.
Unde își petrec acești copii timpul? Unde pot face puțină mișcare? Ei nu au unde bate mingea și nu dispun de infrastructură publică accesibilă.
Da, în ultimul timp s-a îmbunătățit situația locurilor de joacă pentru copiii mici (1-8 ani). Cele de pe lângă blocuri. Cu investiţii nu foarte mari s-au aranjat aceste spaţii şi sînt destul de bine întreţinute chiar dacă mai sînt unele probleme. Acum copiii din această categorie de vârstă au, cât de cât, unde ieşi şi unde se juca.
Dar pentru ceilalți e un dezastru. Problema mare începe cu acei copii care părăsesc copilăria şi nu mai au nevoie de părinţi ca să iasă. Ce facem cu ei, ce le oferim? Mai nimic. Da, copiii care părăsesc copilăria devin brusc invizibili.
De ce? Simplu: pentru acești copii nu există spații amenajate special pentru ei.
Problemă e și când părinții ar face mișcare alături de copiii lor, să îi învețe un sport, să bată mingea împreună. Dar unde să o facă în cartier?
Practic avem două fenomene: pe de o parte avem dispariția spațiului public dedicat copiilor tinerilor şi pe de altă parte dizolvarea înțelegerii ideii de spaţiu public.
De unde ar veni salvarea? Salvarea ar fi terenurile de sport din jurul școlilor: închise și inaccesibile copiilor. Ele sunt acum îngrădite cu sârme, garduri, ziduri, lacăte. Au devenit aproape private: sunt folosite strict în cadrul orelor de școală. În marea lor parte sunt inaccesibile și închise pentru copiii din cartier.
Practic, noi stăm cu terenurile de sport noi, bine amenajate, nefolosite. Chiar nu putem să le deschidem pentru copiii noştri? Nu le putem deschide măcar trei ore pe seară, câteva zile pe săptămână, vacanțele? Generații întregi am făcut asta, am crescut şi ne-am jucat pe aceste terenuri, de ce nu se mai poate acum, în „democrație”?
E o soluție simplă şi la îndemână. Cum se face că din „generația cu cheia la gât” am produs „generații cu 101 de chei şi nenumărate ziduri”? Dacă mai pui şi contraoferta tehnologică la lipsa de spaţiu public pentru ei lucrurile sunt rezolvate: depresia şi obezitatea sunt aproape asigurate. Şi atunci firește că duba şi amenda este singura soluție când copiii ies din casă: ei trebuie să fie damnați la spațiu privat – dacă nu în casă sau pe un teren privat atunci în dubă şi la poliție.
Astfel, organizațiile semnatare vă solicităm să scoateți lacătul de pe curțile școlilor: permiteți copiiilor și tinerilor din comunități să folosească infrastructura școlară pentru petrecerea timpului liber. Creați cadrul necesar și respectați-le copiiilor României dreptul de a bate mingea.
Printre semnatarii scrisorii deschise se numără Societatea Academică Română (S.A.R), Consiliul Elevilor din România, Fundația World Vision, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, Centrul de Resurse pentru Participare Publică sau Asociația Runners Club.
Cei care doresc să semneze petiția inițiată de Declic o pot face AICI.
este parte a
