Scoli închise: Șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj explică cum se recupereaza orele pierdute

by admin

Închiderea școlile din România și recuperarea orelor ridică tot mai multe semne de întrebare în spațiul public.

Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean, anunță că metoda de recuperarea a orelor se va stabili de fiecare școală în parte.

„Există mai multe variante de recuperare pe care și le stabilește fiecare școală în parte. Există posibilitatea orelor online, acolo unde e posibil acest lucru, a recuperării ulterior, după amiază sau sâmbăta și mai există posibilitatea recuperării materiei pe parcurs. Această decizie aparține fiecărei școli în parte. Nu se poate luat peste tot o măsură care să fie general valabilă. Vor fi care vor merge pe ideea de online, dar în rest vor folosi alte metode”, declară Valentin Cuibus.

Conform șeful Inspectoratului Școlar Județean, dacă orele vor fi recuperate pe parcurs ori sâmbăta, profesorii nu ar avea de ce să fie chemați la școală.

„Decizia aparține Consiliului de Administrație al fiecărei școli, care stabilește programul. Dacă se stabilește că va fi recuperare sâmbăta sau după-amiaza atunci poate să nu-i aducă la școală pentru că ei oricum vor ajunge să țină orele respective”, mai spune Cuibus.

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a lansat un apel către profesori, după închiderea școlilor și grădinițelor, în care le cere să contribuie cu resurse educaționale deschise, potrivite acestei perioade din anul școlar.
În județul Cluj, astăzi și mâine Consiliului de Administrație al fiecărei școli va decide metoda de recuperarea a orelor.

De exemplu, conducerea Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu a luat hotărârea de a recupera orele pe parcurs, dacă scoala va începe pe 22.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza