Scădere pe final de an în domeniul imobiliar. Ce spun experţii

by admin

In cel mai scump oras din tara, finalul de an vine cu o veste buna: preturile la apartamente au scazut usor in ultima perioada pe fondul pandemiei, potrivit portalului compariimobiliare.ro.

Dacă în luna noiembrie a anului trecut preţul mediu pe metru pătrat util al apartamentelor de vânzare în Cluj-Napoca a fost de 1.727 €/mp, acum se prezintă o scădere cu 13 euro pentru luna noiembrie, anul curent, ajungând la 1.714 €/mp.

Sursă: Compariimobiliare.ro

“Cu certitudine că este o evoluţie firească şi o reflectare a tendinţei pieţei imobiliare. Pentru că veniturile oamenilor în general s-au împuţinat. Curajul şi disponibilitatea de a face investiţii pentru perioade lungi s-a mai atenuat. Constructorii, dezvoltatorii imobiliari au predat destul de multe locuinţe în perioada acestor ultimi ani şi oarecum au devansat, după calculele mele cererea. Pe de altă parte sunt mulţi români care încă pleacă în străinătate şi îşi lasă locuinţele aici sau trăiesc în străinătate şi casele au rămas la vânzare sau închiriere. Şi toate aceste fenomene cumulate duc spre o scădere a preţului pieţei la Cluj-Napoca. Pe de altă parte, tot mai multă lume construieste case în zonele rurale şi se refugiază în zonele rurale şi asta ca efect al pandemiei. E un mod altfel de a trăi viaţa, de a-ţi reîncărca bateriile într-o perioadă în care stresul domină din toate părţile”, a menţionat Iosif Pop, analist economic.

Cele mai căutate cartiere pentru achiziţia de locuinţe rămân cele clasice: Gheorghieni-24%, Mănăştur-14% şi Mărăşti-13%. Iar, majoritatea oamenilor preferă apartamente cu 2 camere- 59% şi cele cu 3 camere- 26%.

Sursă: Compariimobiliare.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza