Șase ventilatoare mecanice achiziţionate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

by admin

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a primit astăzi, 30 martie, 6 ventilatoare mecanice, urmând ca în aprilie să mai vină alte ventilatoare, 30 de monitoare de funcții vitale și un aparat de anestezie.

„În privința extinderii capacității de terapie intensivă, am găsit alternative la comenzile inițiale pentru echipamente medicale. Astfel, astăzi au ajuns 6 ventilatoare mecanice. De asemenea, au fost livrate 30 de injectomate. În luna aprilie vor sosi încă ventilatoare, 30 de monitoare de funcții vitale și un aparat de anestezie. S-au mai achiziționat un echipament PCR și un echipament PCR de extragere, plus 3000 de teste.

Subliniem că, în cadrul legal al sistemului de achiziții publice din România, conducerea spitalului poate aloca resurse și poate emite comenzi pentru produse și servicii, însă nu poate controla faptul că furnizorii nu onorează termenele de livrare comun agreate”, transmit reprezentanții Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Dintre echipamentele medicale de protecţie comandate au fost livrate, în întregime, până acum: măști chirurgicale (20.000 buc.), bonete de tip cagulă (10.000 buc.), botoșei de unică folosință (100.000 buc.), halate vizitatori (500 buc.), mănuși sterile nepudrate, diverse mărimi (22.000 buc.), măști full face nr. 4 (5000 buc), viziere de protecție (100 buc).
S-au livrat parțial: combinezoane de protecție (1000 buc), mănuși examinare S (100.000 buc.), sort impermeabil (100 buc), mască FFP3 (350 buc), pijama de unică folosință (3000 buc.), mănuși sterile nepudrate, diferite mărimi (42.000 buc).

Bilanțul infectărilor cu coronavirus în România a ajuns, la 30 martie, la 1.952 de persoane, din care 53 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.

Sursa foto: daruiesteviata.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza