S-au afișat rezultatele la Bacalaureat. Trei note de 10 în județul Cluj

by admin

Ministerul Educației a publicat rezultatele examenului de Bacalaureat. Notele pot fi consultate pe site-ul http://bacalaureat.edu.ro/, în forma anonimizat. Aceasta înseamnă că notele și mediile sunt afișate în dreptul unor coduri, fiecare candidat primind anterior un cod specific.

La nivel național, rata de promovabilitate este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de anul trecut. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).

În județul Cluj au fost obținute trei note de 10. Este vorba despre trei elevi de la Colegiul Național „Andrei Mureșan” din Dej, Liceul Teoretic „Nicolae Bălescu” din Cluj-Napoca și de la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Gherla.

Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații astăzi, între orele 12:00 și 18:00. Contestațiile pot fi depuse depuse personal la unitatea unde a fost susținut examenul, fie se transmite prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop.

„În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație- tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, a precizat Ministerul Educației.

Contestațiile vor fi soluționate în perioada 6-9 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe data de 9 iulie.

Cea de a doua sesiune de Bacalaureat din acest an va avea loc între 16 august și 3 septembrie, după următorul calendar:

  • 19 – 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
  • 16 august 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
  • 17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
  • 18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
  • 19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă
  • 31 august 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
  • 31 august 2021 – orele 12.00 – 18.00 – depunerea contestațiilor
  • 1- 3 septembrie 2021 Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 Afișarea rezultatelor finale

Te-ar putea interesa si

Comenteaza