VIDEO: Românii se încălzesc la iarnă prin metode inedite! Fie pe căile ancestrale sau folosind gadget-uri noi, românii țin frigul la distanță și buzunarele ferite

by Christian Suciu

Vine vreme grea după cum spun analiștii si economiștii de pretutindeni iar romanii, inventivi din fire, caută și descoperă în lumea ”Smart” sau în obiceiurile străvechi, variante cu ajutorul cărora se pot încălzi, rapid si ieftin. Oamenii, a căror principala temere este plata facturilor pentru utilități la iarna apelează tot mai des la aceste alternative.

Desi trăim în secolul 21, unii romani și-au improvizat pentru iarna sisteme de încălzire cu porumb si cu nuci. Nici chiar Sabin Gherman nu s-a ferit să mărturiseasca că acest mod inedit de a te proteja de frig poate fi mai eficient si mai profitabil față de mijloacele mai actuale.

” Eu încălzesc cu porumb toată casa, încălzesc în pardoseală, undeva la 240 de metri pătrați. Primul foc îl fac cu lemne si apoi folosesc porumb de calitate inferioară. Porumbul are o capacitate calorică și de 4 ori mai mare ca lemnul. Am mai găsit niște nuci cu care chiar nu aveam ce să fac, așa că le-am uscat și le-am pus pe foc. Au putere calorica incredibila.

sursa: Focus-Prima TV

Depinde și cum vrei să fii : dacă ești un tip risipitor și nu-ți pasă de resurse e ok, nu ai nici o treabă. Dacă ești econom, din proprie plăcere, faci energie din orice. În Franța am văzut asta, am văzut în Belgia, am văzut peste tot. Românul s-a învățat să fie un pic mai ”lasă-mă să te las”, dar acum este cazul să învățăm să fim descurcăreți, cu cumpătare, să învățăm despre o grămadă de chestii care ni s-au părut că astea” nu sunt mari”, a afirmat jurnalistul Sabin Gherman.

În viziunea sa, cea mai potrivită metodă îmbină atât exploatarea mijloacelor de încălzire moderne cât și utilizarea practicilor ancestrale, pentru a nu rămâne dependenți de energetic de această tehnologie.

„Pe lângă gaz, totul poate fi controlat prin telefon, și căldura asta pe lemne și căldura pe porumbi, cu care încălzesc casa și având o capacitate calorică așa de ridicată, mă duc la pufar și încălzesc apă menajeră într-un alt boiler, de 200 de litri, pufarul are o mie, și ce e de reținut, cu cât este mai mare capacitatea de apă la un termo șemineu cu atât este mai bun. Și când nu vreau să depun efort am luat telefonul și am trecut pe gaz, instantaneu și fixez căldura în fiecare cameră. Practic totul e automatizat dar nici nu sunt dependent de factorul tehnologic, dacă se ia curentul sau pică internetul atunci pun lemne pe foc”, a mai adăugat Sabin Gherman.

În ultimele luni, valoarea facturilor la încălzire, aproape că s-a dublat iar din acest motiv, tot mai mulți români cred că le va fi tot mai greu să plătească facturile care îi așteaptă la Iarnă. Conform statisticilor unui studiu desfășurat între 19 și 24 Octombrie la care au răspuns aproximativ 1000 de adulți români, cei ce împărtășesc această temere sunt în principal românii între 24 și 30 de ani iar jumătate dintre ei se așteaptă să facă frigul la Iarnă.

Cu toate acestea, soluții pentru încălzire se găsesc la tot pasul. Printre metodele mai noi ce se răspândesc tot mai tare se numără pernuțele cu sare electrolitică,  ideale pentru cei mici, care se pot încălzi ținându-le pur și simplu în palme. Totodată, alte soluții tehnologice accesibile oamenilor sunt și pernele electrice iar pentru picioare, se pot utiliza branțurile încălzite, niște tălpici cu buton pentru pornirea încălzirii, în timp ce pentru mâini putem încerca mânușile încălzite, folosite până de curând de motocicliști.

Astfel, deși se anunță o iarnă friguroasă, putem apela atât la gadget-urile noi, dar și la mijloacele mai vechi, a căror eficacitate a rămas neschimbată în ciuda trecerii anilor, pentru a găsi soluția optimă care să asigure și căldura locuinței, dar și un câștig semnificativ pe plan economic.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza