Românii care suferă de boli contagioase ar putea fi izolați la domiciliu sau în spitale. VEZI LISTA

by admin

Românii care suferă de boli contagioase precum rujeolă, meningită, tuberculoză, gripă cauzată de un nou tip de virus gripal, difterie, poliomielită, febră tifoidă, rabie sau holeră ar putea fi izolați la domiciliu sau în spitale, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. Pe listă figurează în total 25 de boli infectocontagioase, una dintre ele fiind COVID 19.

Lista celor 25 de boli infectocontagioase pentru care izolarea ar urma să devină obligatorie prin lege:

  1. Poliomielita
  2. Difteria
  3. Rujeola
  4. Pertussis
  5. Febra tifoidă
  6. Febra paratifoida
  7. Boala meningococică (MCSE)
  8. Tuberculoza pulmonara cu microscopie pozitiva
  9. Antrax pulmonar
  10. Rabia umană
  11. Holera
  12. Pesta
  13. Variola / varioloidul
  14. Gripa umană cauzata de un nou tip de virus gripal
  15. Cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă
  16. Febra hemoragică Lassa
  17. Ebola
  18. Febra hemoragică Marburg
  19. Febra hemoragică Crimeea Congo
  20. Febra galbenă
  21. Nipah
  22. SARS
  23. MersCov
  24. SarsCov2
  25. Boală cauzată de un agent patogen infecțios necunoscut/emergent

“Măsurile prevăzute de lege se dispun şi se aplică în situaţiile de risc iminent asupra sanatatii publice, exclusiv pentru apărarea sănătăţii publice, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice. Toate măsurile dispuse în baza prezentei legi vor fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat, limitate în timp la aceasta şi aplicate în mod nediscriminatoriu”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG.
Izolarea persoanelor ar urma să se facă, potrivit notei de fundamentare, “cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, atunci când medicul constată riscul iminent de transmitere comunitară a unei boli infectocontagioasă, solicită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.”

“Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern, scrie hotnews.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza