Renunțarea la bursele școlare pentru elevii din mediul rural stârnește noi controverse

by Christian Suciu

Decizia Ministerului Educației de a elimina bursele sociale acordate persoanelor provenite din mediul rural ce se află la studii într-o altă localitate este văzută că ca fiind una nedreaptă de Avocatul Poporului, conform unui comunicat publicat pe paginaonline a instituției.

”Au fost eliminate bursele de ajutor social acordate elevilor din mediul rural care merg la liceu în altă localitate. Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiţi să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituţie de învăţământ. Mai mult, ea a nu fost anunţată public de Ministerul Educaţiei, astfel cum acesta avea obligaţia legală.” a comunicat Avotcatul Poporului.

Potrivit comunicatului, decizia va avea efect negativ în ce privește ”adâncirea inechităților” dintre copii aflați la studii în mediul urban și rural, fapt ce se opune principiilor Proiectului România Educată ce vizează în primul rând echitatea. Avocatul Poporului susține că elevii ar trebu să aibă șanse egale la educație și acces pe piața muncii indiferent de locul unde s-au născut sau de situația financiară a familiei.

”Prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, au fost eliminate bursele de ajutor social acordate elevilor din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate. Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiţi să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituţie de învăţământ.” se mai arată în comunicatul publicat de Avocatul Poporului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza