Record de spectatori la ediția din acest an a TIFF: peste 100.000 de plătitori de bilet

by admin

Ediția din acest an a TIFF a adus un nou record de spectatori la proiecțiile din cadrul festivalului. Potrivit organizatorilor, cele 200 de filme sosite din 55 de ţări au atras un număr de 102.000 de plătitori de bilete, cu 8% mai mult faţă de 2019, anul în care se stabilise recordul anterior.

Evenimentele cu acces gratuit, printre care s-au numărat activităţile din programul TIFF în familie, întâlnirile organizate la TIFF Lounge, expoziţiile de la Muzeul de Artă, Ukrainian Street Food Day, dar şi proiecţiile şi concertele pentru care cetăţenii ucraineni au avut intrare liberă, au contribuit la bilanţul final, care indică peste 130.000 de participanţi la TIFF 2022.

În topul celor mai vizionate filme ale ediţiei se află „Reţeaua Jane” (r. Phyllis Nagy), „Maigret” (r. Patrice Leconte), „Metronom” (r. Alexandru Belc), „Iluzii pierdute” (r. Xavier Giannoli) şi „Clubul şomerilor” (r. David Marqués). Cel mai popular eveniment din programul ediţiei a fost proiecţia specială din ultima seară de festival. „Competiţia oficială”, noul film al duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn şi Gastón Duprat, a atras peste 3.200 de plătitori de bilete în Piaţa Unirii Open Air.

Entuziasmul publicului s-a tradus şi la această ediţie prin zeci de evenimente sold out. Ca în fiecare an, biletele de acces la cinele inspirate de filmele din programul Film Food s-au epuizat cu rapiditate.

Printre filmele care au rulat cu casa închisă s-au numărat multe dintre titlurile autohtone din selecţia Zilelor Filmului Românesc. Cele mai urmărite au fost „Capra cu trei iezi”, debutul regizorului Victor Canache, distins cu Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc, „Balaur”, în regia lui Octav Chelaru, şi documentarul „Pentru mine tu eşti Ceauşescu” (r. Sebastian Mihăilescu).

Printre cele mai iubite şi votate filme se numără şi „Regele Mihai: Drumul către casă”, produs de John Florescu, care a avut parte de o proiecţie specială în cadrul festivalului.

Evenimentele muzicale s-au bucurat de un real succes şi la această ediţie. Cel mai popular dintre ele a fost concertul susţinut de legendarul Eliades Ochoa, fondator al Buena Vista Social Club, pe care au venit să-l asculte la TIFF 2000 de fani. La fel de apreciat a fost şi cine-concertul „Nosferatus”, cu acompaniamentul artiştilor de la Opera Maghiară de Stat din Cluj-Napoca, la care au fost prezenţi mai mult de 1.800 de spectatori.

Iubitorii de cinema îşi pot face deja planuri pentru TIFF 2023. Ediţia cu numărul 22 va avea loc între 16 şi 25 iunie, la Cluj-Napoca. Până atunci, cele mai apreciate filme din festival vor fi proiectate la Bucureşti, între 21 – 24 iulie, la Cinema Elvira Popescu. Filmele TIFF vor poposi şi în ţară, la Sibiu (7-10 iulie), Reşiţa (5 – 7 august), Alba-Iulia (la Alba Iulia Music & Film Festival, între 19 – 21 august) şi Oradea (2-4 septembrie).

Organizatorii TIFF au anunţat şi prima ediţie a unui nou festival de film, organizat la Constanţa între 8 şi 11 septembrie. SUNSCREEN propune un nou concept de eveniment, cu succese de box-office, cine-concerte şi experienţe cine-culinare, într-un amplu program curatoriat de organizatorii celui mai mare festival din România dedicat cinematografiei.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza