Reconstrucția imediată după operația de mastectomie, o ușurare pentru pacientele diagnosticate cu cancer mamar

by Cristina Mihaila

Uneori mai dur decât diagnosticul de cancer mamar este impactul psihologic după extirparea sânilor. Multe paciente se simt mutilate și au sentimentul că nu-și mai recunosc propriul corp. Din fericire, progresul din domeniul medical a făcut posibilă reconstrucția mamară imediat după mastectomie, în timpul aceleeași operații. O mare parte din trauma emoțională este astfel îndepărtată, iar femeile se pot întoarce mai rapid la activitățile care le fac plăcere.

Sunt trei tipuri mari de mastectomie și atunci în funcție de ce tip de mastectomie se realizeză pentru pacientă, reconstrucția poate să fie foarte variabilă. Noi facem reconstrucție mamară cu implant, reconstrucție mamară cu expandere, care sunt niște implante care se umflă progresiv până ajung la volum. Facem reconstrucție mamară cu țesut adipos propriu, asta înseamnă că luăm țesut de pe burta pacientei, de pe fese și refacem sânul”, explică dr. Maximilian Muntean, medic specialist chirurgie plastică.

Reconstrucția imediată permite reintegrarea rapidă a femeii în viața socială și elimină bariera psihologică cauzată de lipsa sânului. În plus, studiile arată că rezultatul cosmetic este mai bun decât în cazul reconstrucției la distanță.

”Beneficiul cel mai mare este de ordin psihologic. Psihic, pacientele reacționează mult mai bine și dacă știu că pleacă cu un singur sân, dar nu cu mastectomie totală. În plus, dacă tumora este mică și putem face o mastectomie cu skin-sparing, putem face reconstrucție imediată cu un rezultat foarte frumos”, mai spune medicul.

Ce presupune intervenția și când este recomandată, aflați dintr-o nouă ediție Sănătate cu Stil, de la Prima TV. Sâmbătă, de la ora 11.00, aflați și în ce constă operația care tratează diabetul zaharat tip 2 sau cum identificăm sindromul de apnee în somn.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza