Recomandările ISU pentru sezonul rece

by Oana Spiru

În fiecare an, odată cu temperaturile în scădere, asistăm la o creștere a numărului incendii. De cele mai multe ori, acestea produc și pagube însemnate. Doar în ultimul weekend, pompierii clujeni au intervenit la nouă incendii produse pe raza județului. Au fost afectate serios și locuințe, însă trebuie știut faptul că multe dintre situațiile de urgență pot fi evitate. Astfel, pompierii vin cu o serie de recomandări:

Multe dintre case folosesc încălzirea pe lemne. Drept urmare, coșurile de fum trebuie să fie verificate, curățate și, dacă este cazul, reparate, numai de către persoane specializate. De asemenea, coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei, ce pot fi surse de aprindere. Totodată, în poduri este interzisă amenajarea de afumători.

Sobele reprezintă principala sursă de încălzire a unei încăperi, așa că acestea trebuie să fie verificate, reparate și curățate pentru a fi în stare perfectă de funcționare. Astfel, se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și se va evita supraîncărcarea acesteia. Mai mult, este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului. În acest sens, se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia.

Pe de altă parte, este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului. Mai departe, focul nu va fi aprins prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile.

În camerele în care încălzirea se realizează cu sobe, este interzisă curăţirea duşumelelor şi a oricărui obiect aflat în încăperile respective cu substanţe inflamabile. Ulterior, cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat.

Sobele se vor utiliza numai cu uşița de alimentare închisă și nu vor fi păstrate în apropierea lor materiale combustibile.

În final, este foarte important să nu lăsăm copiii nesupravegheați în încăperile în care există sobe de încălzit sau gătit, lămpi de gătit cu petrol şi pentru iluminat, în stare de funcţionare. Copiii nu trebuie lăsaţi să se joace cu focul și nici să folosească aparatele electrice de uz casnic sau aragazul decât în prezenţa adulţilor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza