Ray of hope – speranţele noastre pentru 2021

by admin

Locuitorii Clujului au parte de surprize în această perioadă. Una dintre ele este, mai nou, şi raza de lumină pe care o putem admira din orice colţ al Clujului, cu o privire spre cer. Amplasată pe Cetăţuie, aceasta poartă cu ea o semnificaţie puternică, în contextul pandemiei.

Instalaţia de pe Cetățuie face parte din campania Electric Castle lansată acum o săptămână – #MyRayOfHope, o lucrare a artistului american Alex Czetwertynski. Aceasta este compusă din două elemente principale – o rază principală, statică, înconjurată de un alt set de raze, fluide, animate. Înălțimea lor atinge peste 300 de metri (cele 4 lasere au o înălțime mult mai mare, aproape 8 km).

“Am pornit de la simbolistica luminii, acea destinație finală pe care ne-o dorim cu toții la sfârșitul oricărei încercări prin care trecem prin viață, iar 2020 este un an al încercărilor, al schimbărilor și a regândirii lucrurilor care sunt importante pentru noi. Prin #MyRayOfHope am invitat oameni din toată ţara să ne spună care e speranța lor pentru 2021. Am vrut, astfel, să le reamintim tuturor că, dincolo de orice incertitudine, rămâne speranța și lucrurile la care visăm. Pentru noi, ele se conturează sub forma puterii pe care arta și muzica o vor avea întoteauna, de a uni oamenii – speranța noastră pentru 2021 e intr-o nouă ediție Electric Castle cât mai aproape de normalitate, iar pentru asta am anunțat primii headliners confirmați pentru 14-18 iulie”, a menţionat Renate Rozenberg, PR manager Electric Castle.

Pe 26 noiembrie, organizatorii au anunţat primii headliners de pe afișul EC8: una dintre cele mai bune trupe alternative rock ale anilor 2000 – twenty øne piløts, genialii Gorillaz & legendele alt-metal Deftones.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza