Raed Arafat: Situația este sub control, dar nu putem risca o relaxare totală

by admin

Starea de alertă instituită luna trecută va expira în câteva zile, iar autoritățile iau în calcul prelungirea acesteia. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, spune că nu se poate reveni încă la starea de normalitate care exista înaintea pandemiei. Doctorul Arafat recunoaște că, deocamdată, situația din România este ținută sub control, dar o relaxare totală a restricțiilor ar putea duce la o nouă creștere a cazurilor.

„Trebuie să înţelegem situaţia în care suntem. Dacă spune cineva că am trecut deja cu totul şi totul este OK, acest cineva înseamnă că nu este informat corect. La acest moment, încă situaţia e sub control, mai bine decât înainte, dar nu putem zice că am ajuns la faza în care să spunem că totul este OK”, a explicat Arafat pentru TVR.

Raed Arafat a mai declarat că trebuie găsită o formulă pentru menținerea unor măsuri restrictive, chiar dacă starea de alertă nu va fi prelungită. 

„Dacă lăsăm totul şi spunem că totul se întoarce la normalitatea dinaintea virusului, aici comitem o greşeală majoră şi pe care s-ar putea să o să plătim foarte serios. Trebuie găsită o soluţie, pentru că noi nu putem în 15 iunie – şi cred că la sentimentul meu sunt toţi colegii mei medici, epidemiologi, toţi cu care am lucra până acum – noi nu putem în data de 15 iunie să revenim la o normalitate totală, cum era înainte să apară acest virus”, a mai spus Raed Arafat.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza