Proiectul bazinului de înot din Borhanci, în valoare de 23 de milioane de euro, a fost scos la licitație

by admin

Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație proiectul bazinului de înot din Borhanci. Proiectul are o valoare de 23 de milioane de euro și va reprezenta una dintre cele mai moderne infrastructuri de natație din România Noul bazin de înot face parte dintr-un proiect mai mare al Primăriei Cluj-Napoca pentru realizarea unui HUB educațional – care include creșă, grădiniță, școală gimnazială, liceu, o zonă de pădure-parc, bază sportivă și străzile aferente. 

„Proiectul din cartierul Borhanci prevede construirea unei clădiri pe 3 niveluri cu un bazin de înot acoperit, capacitate de 1000 de spectatori și zone dedicate competițiilor sportive de natație. Astfel, sunt cuprinse: bazin olimpic de înot, bazin olimpic de sărituri, zonă de gradene pentru spectatori, zone de agrement, bazin de inițiere, saune, jacuzzi, vestiare și zonă administrativă.

Documentația de atribuire a fost transmisă în SEAP și este „în așteptare selecție”. Termenul de realizare este de 18 luni pentru licitație. De asemenea, cu această ocazie vor fi realizate lucrările tehnico-edilitare pentru întregul HUB educațional, în valoare de 6,7 milioane euro. 

Cluj-Napoca a devenit orașul din România cu cea mai dezvoltată infrastructură sportivă din România datorită viziunii orientate spre sportul de performanță și publicul larg – așa numitul sport de masă. Primăria Municipiului Cluj-Napoca susține practicarea oricărui sport pentru sănătate și creșterea calității vieții și, prin urmare, la nivelul orașului au fost create două baze sportive cu acces complet gratuit: noua Bază sportivă „La terenuri” și Baza sportivă Gheorgheni, la care se adaugă alte zeci de zone din oraș dotate cu aparate de fitness. De asemenea, a fost extins și reabilitat recent și skateparkul Rozelor, unul dintre cele mai moderne parcuri dedicate sporturilor urbane din România”, a transmis primarul Emil Boc pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza