Prof. dr. Marcel Tanțău: România are nevoie de spitale mari, unde se face medicina complexă. Slăbiciunea statului român a fost fructificată de medicina privată, pentru că nevoia există, pacientul cere

by Cristina Mihaila

Patru spitale publice de la Revoluție încoace. Atât a construit statul român în mai bine de 30 de ani, în condițiile în care ne plângem constant că nu avem medici, că nu există circuite în spitale, iar clădirile sunt vechi și nu mai fac față noilor cerințe. E nevoie de spitale regionale, spun atât medicii, cât și pacienții. Invitat la Prima News, medicul Marcel Tanțău, profesor la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca și fondatorul unei clinici private de Medicină Internă și Gastroenterologie, a subliniat încă o dată nevoia de investiții în sistemul medical românesc.

”României îi lipsește în acest moment o strategie națională sanitară. Fără această strategie nu o să înțelegem ce avem de făcut nici acum, nici peste 5, nici peste 10 ani. (…) În ceea ce privește medicina, eu sunt profesor universitar, noi trebuie să avem o îngemănare a acestei strategii între educație și sistemul medical. Gândiți-vă că în acest moment sunt sute de tineri care termină rezidențiatul și nu știu unde lucrează, ceea ce pentru mine este incredibil. Adică tu, ca stat român, ai pregătit niște rezidenți dar nu le-ai pregătit un loc de muncă, nu te-ai gândit ce fac și de ce nu vor să meargă unde le propui tu”, a declarat medicul într-un interviu la Prima News.

”Noi în ultimii 50 de ani nu am construit nimic. Medicina trebuie să-și facă case noi. E incredibil că acum, cu acești bani din PNRR, nu vedem un spital mare. România are nevoie de spitale mari, de peste 900- 1.000 de locuri, cum sunt cele regionale, unde se face medicina complexă și complicată, care dă soliditate și siguranță sanitară unui popor. Spitalele mai mici pot să rezolve anumite probleme, dar în cazuri complicate, accidente mari ei trebuie să meargă în uzine sanitare”, a mai subliniat dr. Marcel Tanțău.

În ceea ce privește dezvoltarea sectorului medical privat, acesta susține că s-a întâmplat tot din cauza inerției statului român. Medicul atrage însă atenția că actul medical este același, diferă doar relația economică dintre medic și pacient, iar în momentul de față medicina privată este prea costisitoare pentru bolnavul din România.

”La stat eram într-o infrastrcutură în care, dacă rămâneam, nu puteau să se mai dezvolte și alți colegi, pentru că nu mai este loc. Noi suntem înghesuiți, medicii. Când te lovești umăr de umăr de celălalt coleg nu ok. Trebuie să ai spațiu, săli de așteptare, funcționăm în condiții improprii. Chiar și în spitalele mari, nu mai sunt condiții conforme. (…) În momentul de față slăbiciunea statului român a fost fructificată de medicina privată, pentru că nevoia există, pacientul cere. Când pacientul se duce la spital și vede în față un puhoi de lume și nu știe nici măcar cu cine să vorbească, unde să aștepte, nu are o relație, preferă să aibă un alt abord. Medicina nu este nici privată, nici de stat. Este o singură relație medic-pacient și asta am spus-o de nenumărate ori. Relația economică a pacientului cu medicul este diferită. În spitalul public vine cu asigurarea plătită, la privat vine doar cu cardul. Aici cred că este o problemă, faptul că la privat nu există societăți de asigurări, iar unele costuri medicale sunt foarte mari și nu există o defalcare. Nu este corect nici pentru unitatea privată, nici pentru pacient”, a explicat profesorul Tanțău.

Interviul integral poate fi urmărit pe primaplay.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza