Primul bucătar român cu o stea Michelin își deschide restaurant la Cluj

by Cristina Mihaila

Chef Bogdan Dănilă este originar din Bistrița și a lucrat în restaurante cu renume din America sau Marea Britanie. A fost nominalizat de Zagat ca unul dintre primii 30 de bucătari sub 30 de ani în timp ce lucra la restaurantul Petrus, deținut de celebrul chef Gordon Ramsay și a primit o stea Michelin pentru munca sa la The Clocktower în 2018, devenind primul român cu o astfel de distincție.

În prezent, ocupă poziția de Chef Executiv al Grupului pentru D&D London (compania-mamă din spatele regiunii Queensyard și Bluebird și a altor 40 de restaurante din întreaga lume), unde prezintă un meniu britanic consistent cu influențe de pe ambele maluri ale Atlanticului.

Luni, 8 iunie, chef Bogdan Dănilă deschide un restaurant la Cluj și promite un concept care va redefini scena gastronomică și va redeschide apetitul pentru fine dining, precizează un comunicat de presă.

”Meniul european modern al Restaurantului Pastel reflectă din plin experiența și călătoriile culinare pe întreg mapamondul ale bucătarului Bogdan Dănilă și evidențiază esența conceptului de ospitalitate într-un mod elegant, dar totodată casual.

De la celebrul Beef Wellington, pus în valoare de gustul ciupercilor de pădure recoltate din regiune și servit cu un sos catifelat de trufe, la Parfait-ul de foie gras cu chutney de portocală roșie și salată apio, acompaniat de vafe cu Matcha, și până la surprinzătorul desert asamblat din texturi și arome de ciocolată, fructul pasiunii și ulei de mentă, meniul Restaurantului Pastel este o invitație extrem de convingătoare la festin.

Meniul de vinuri nu este doar cuprinzător, numărând peste 90 de etichete românești și internaționale, ci și exclusivist. Felurile de mâncare propuse de chef Bogdan Dănilă vor fi acompaniate de vinuri exclusiviste, multe dintre ele ediții și vintage-uri rare din România”, se mai precizează în comunicat.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

A și M 05/06/2021 - 06:42

E, totuși, un BUCĂTAR. Pe românește…

Raspunde

Comenteaza