Primii pelerini au ajuns la Nicula! Pregătirile sunt pe ultima sută de metri

by Christian Suciu

Sute de oameni au ajuns deja la pelerinajul de la mănăstirea Nicula pentru a sărbători praznicul de Sfânta Maria. Pentru Transilvania aceasta este o sărbătoare specială și aici în fiecare an vin românii din toate colțurile pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni. Momentul mult așteptat este duminică la ora 22 când icoana va fi scoasă din biserica.

Primele sute de credincioși au sosit deja la mănăstirea Nicula și s-au instalat cu corturile sau și au pus pur și simplu paturile pe jos, pentru că cei mai mulți dintre ei stau aici până luni. Dorm sub cerul liber și mănâncă ce și-au adus de acasă, sau ce au pregătit cei de la mănăstire.

”In anii precedenți veneau peste 70 de mii de oameni. Poate si mai mulți. Nu mă aștept sa fie ca și atunci dar și anul acesta mai mult ca sigur vor veni peste 20 de mii de credincioși. Pregătirea e pe ultima sută de metri.  Lumea începe să vină în număr cât mai mare. Sunt făcute pregătirile pentru tot ce e nevoie. Mai avem de finalizat unele detalii dar in rest suntem in grafic.” a afirmat Părintele Pantelimon de la Mânăstire

Ca în fiecare an aici se pregătesc fel de fel de bucate pentru pelerini. Conform Părintelui Pantelimon, pelerinii vor putea savura mâncarea tradițională servită cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

”Sarmalele sunt cele tradiționale și în rest tot felul de mâncăruri apreciate de pelerini precum tocănița de cartofi și dovleci. Mâncarea este suficientă. Nu le putem oferi cazare decât celor care sunt implicați în desfășurarea hramului mânăstirii, nici chiar tuturor acestora nu am avea să le oferim suficient spațiu de cazare. În general ajutoarele sunt acelea ce primesc cazare. Doar persoanele care nu am mai venit ne întreabă de cazare fiindcă majoritatea stau la cort cum e tradiția.” a mai adăugat Părintele Pantelimon.

Anul acesta la spovedanie pelerinii vor fi întâmpinați de 25 de preoți dintre care 3 se vor ocupa de Împărtășanie după cum a mai amintit Părintele.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza