Primăria Cluj-Napoca a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru tronsonul 2 al Centurii Metropolitane

by admin

Primăria Cluj-Napoca a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru tronsonul 2 al centurii metropolitane. Inițial, ofertele trebuiau depuse până pe 25 septembrie, dar acest termen a fost prelungit cu două săptămâni.

„Acest termen pentru centură a fost prelungit, la cererea companiilor, cu încă două săptămâni. Firme interesate sunt, dar încă nu s-a depus nicio ofertă. Ne-au solicitată să prelungim pentru că este o documentație foarte stufoasă. Eu sunt optimist și cred că vom avea oferte pentru centura metropolitană. Sumele de acolo sunt actualizate, valoarea contractului este mare, 1.1 miliarde, nu sunt motive să nu se depună oferte”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea, la emisiunea ZIUA LIVE.

În luna iunie, Primăria Cluj-Napoca a comasat două dintre tronsoanele centurii metropolitane, iar indicatorii financiari au fost actualizați.

„Întreaga documentație de achiziție a fost revizuită ținând cont și de noile valori actualizate. Cele două tronsoane licitate inițial au fost comasate. La valoarea indicatorilor financiari eligibili pentru actualizare din devizului general a fost aplicat indicele de actualizare în procent de 14,8%. Valoarea actualizată a investiției este de 1.145.879.685,65 euro. Valoarea anterioară a fost 998.547.953,25.

Pentru a câștigă timp în implementarea proiectului Centurii metropolitane, am decis azi reluarea licitației – după ce am finalizat analizele  cu Ministerul Transporturilor și CNAIR – sub rezerva aprobării în perioada imediat următoare a hotărârilor de Consiliu local ( Cluj-Napoca, Florești,  Baciu, Apahida) , a avizării CTE CNAIR și a emiterii actului normativ pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici”, a declarat atunci primarul Emil Boc.

Centura metropolitană va fi un drum de clasă tehnică 2, tip drum expres, de 42,13 kilometri (la care se adaugă 26,62 de kilometri de bretele la cele 20 de noduri propuse, iar drumurile de legătură vor avea 32,33 de kilometri) cu 2 benzi pe sens și bandă de acostament, plus zonă mediană, piste de biciclete și drumuri de legătură. Viteza maximă de deplasare pe centură va fi de 100 de kilometri/oră pe lungimea a 25 de kilometri, în afara municipiului, 80 de kilometri/oră pe parcursul a 17 kilometri, în interiorul municipiului. Centura va aduce reducerea cu 67% a timpilor de deplasare între Gilău și Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza