Prim-ministrul Ciucă, discuții cu reprezentanții companiilor energetice pentru a asigura independența energetică

by Christian Suciu

Premierul Nicolae Ciucă a purtat discuții cu reprezentanții ai multor companii din sectorul energetic precum Romelectro, Hidroconstruct, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara în scopul dezvoltării capacității naționale de producere a energiei electrice prin care să fie asigurată independența energetică a țării. Alături de premier în cadrul ședinței au mai participat și secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Mediului, Tanczos Barna, și cel al Justiției, Cătălin Predoiu. În urma ședinței rezultatele la care s-a ajuns au fost expuse printr-un comunicat pe pagina oficială.

” Din luna mai, Complexul Energetic Oltenia își va mări capacitatea de producție cu 300 MW, iar până la sfârșitul anului, punerea în funcțiune a Centralei Iernut va asigura încă 210 MW. Investițiile pentru obținerea energiei din hidrosistemul vor asigura încă un 200 MW începând de anul viitor.” menționează comunicatul.

Totodată, în conținutul acestuia se regăsesc informații despre sumele alocate î scopul creșterii producției de enrgie prin diverse proiecte:

”Astfel, de la începutul acestui an, Complexul Energetic Oltenia a depus proiecte în valoare de 1,4 miliarde euro, din care 895 milioane euro din Fondul de Modernizare. Alte 400 milioane euro vor fi alocate proiectelor depuse de Transelectrica, iar 1,1 miliarde euro vor fi alocate. se adaugă dezvoltării rețelei de distribuție a energiei electrice. Din această lună vor fi lansate apeluri de proiecte în valoare de 960 de milioane de euro, care vor genera o capacitate suplimentară de generare a energiei electrice de 260 MW. Alte 2,8 miliarde de euro vor fi puse la dispoziție în această toamnă din Fond de modernizare pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei.” informează Guvernul României.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza