Premieră la Teatrul „Puck”: „Turnuleţul “/„Tornyocska”

by admin

Sâmbătă, 8 februarie, de la ora 11, Teatrul „Puck” marchează o premieră. Este vorba de spectacolul „Turnuleţul “/„Tornyocska, conceput special pentru copilași cu vârste între doi și patru ani. Duminică, 9 februarie, de la 11 și 12.30, va fi prezentat spectacolul „Rățușca cea urâtă”, după Hans Christian Andersen.

În spectacolul „Turnuleţul”/„Tornyocska”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó, un grup de păpuşari vin în vizită la un grup de copii şi aduc păpuşi şi cuburi colorate. După o scurtă prezentare şi iniţiere în regulile jocului, performerii şi copiii se apucă să construiască turnuleţul, elementul central al povestirii, cântând un cântec pe care copiii îl învaţă în timpul jocului. „Construcţia” finalizată va funcţiona ca paravan, separând spaţiul comun în spaţiul scenic şi spaţiul destinat publicului. Actorii se retrag după paravan şi prezintă personajele – păpuşi de tip mănuşă- care îi roagă pe copii să urmărească reprezentaţia. Urmează vizionarea spectacolului  „Turnuleţului” – o poveste în care animalele mici (ariciul, cocoşelul şi şoricelul) le înving prin curaj şi gândire ageră pe cele mari (vulpea, lupul şi ursul) reuşind astfel să-şi apere turnulețul, căminul lor. În ultima parte a reprezentaţiei are loc un schimb de „roluri”: actorii pregătiţi cu păpuşi construite special pentru copii (identice cu personajele din spectacol, dar mai mici) „predau” spectacolul publicului: pentru ca acesta să-l continue sau să-l reia într-o versiune proprie.

Scenografia este semnată de K. Kalinovszki Mária, iar muzica de András Enikő. În distribuție: Balogh Dorottya, Erdei Emese, Domokos Szabolcs, Mostis Balázs, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Bondár Tibor și Kötő Áron.

Sonorizarea este realizată de Cebrát Szilárd, luminile de Portik Zoltán, iar mașiniști sunt Domokos Előd și Balog Ferenc.

Spectacolul are loc în limba maghiară și durează aproximativ 40 de minute. Vârsta minimă recomandată este de doi ani.

Duminică, 9 februarie, va reveni pe scena Teatrului „Puck” un spectacol foarte îndrăgit de cei mici: „Rățușca cea urâtă”, fermecătoarea poveste a lui Hans Christian Andersen despre puiul de lebădă care vine pe lume în cuibul unei rațe domestice. Este o versiune adaptată de Ovidiu Pecican şi pusă în scenă de regizoarea Varga Ibolya, iar premiera a avut loc loc în 11 septembrie 2015.

„Apariţia bobocului „ieşit din rând” o nelinişteşte pe raţa mamă şi stârneşte adversitatea păsărilor din ogradă. Bobocul de lebădă, văzut ca o răţuşcă urâtă, ajunge în curând ţinta tuturor şicanelor, ciupelilor, ironiilor. Marginalizat şi de propriii săi fraţi, bobocul de lebădă nu are altă cale decât să fugă în lume, nutrind speranţa că undeva există un loc pentru el”, descrie Varga Ibolya.

Drumul lui duce spre iazuri şi păduri, spre mlaştini şi sălbăticie unde va întâlni fiinţe cuvântătoare şi necuvântătoare, dar nimeni nu va vedea, nu va recunoaşte în bobocul solitar şi ciudat, cu penajul gri, cu capul mare şi ciocul negru, magnifica pasăre din poveştile cu elfi: lebăda.

Scenografia spectacolului îi aparţine lui Epaminonda Tiotiu, iar muzica a fost compusă de Venczel Péter. Asistent de regie este Angelica Pamfilie. Din distribuţie fac parte actorii: Andreea Bolovan, Andra Ștefan, Ramona Atănăsoaie, Ionuț Constantinescu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie și Adina Ungur.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, de la orele 11 și 12.30. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.



Te-ar putea interesa si

Comenteaza