Premieră la Teatrul „Puck”. „Trei cadouri fermecate”, în regia lui Cristian Pepino 

by Oana Spiru

Un spectacol foarte vesel și colorat, în regia cunoscutului regizor Cristian Pepino, va avea premiera în curând la Teatrul „Puck”. Este vorba de „Trei cadouri fermecate”, după Edward Gordon Craig, programat duminică, 17 martie, de la orele 11.00 și 12.30 și marți, 19 martie, de la ora 17.00. De asemenea, sâmbătă, 16 martie, de la ora 11.00, va fi prezentat spectacolul „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti.  

Astfel, cei mici sunt așteptați duminică 17 martie, de la orele 11.00 și 12.30 (precum și marți, 19 martie, de la ora 17.00) la primele reprezentații ale spectacolului „Trei cadouri fermecate”, inspirat din textele scrise de Edward Gordon Craig pentru teatrul de animație.  

„Marele om de teatru Gordon Craig a fost fascinat de teatrul de animație. În ultima parte a vieții și-a dorit să facă un teatru de marionete în Italia. Pentru acest teatru a scris foarte multe texte, printre care și acesta pe care l-am montat la Teatrul „Puck”. E un text în care se vede influența teatrului tradițional de păpuși, umorul specific, păpușăresc, al acestor spectacole”, spune Pepino, apreciind că spectacolul îi va încânta pe copii în primul rând pentru că este foarte vesel.  

Personajele principale ale piesei sunt Papagalul Cristofor Columbus, copilul Cokatrix și Băiatul orb. Ei fac o călătorie în trecut și ajung la începuturile lumii. Acolo îl întâlnesc pe primul om, Adam, care le dăruiește cele trei cadouri magice. Dar hangiul cel viclean înlocuiește darurile cu obiecte obișnuite. Ajunși la curtea regelui, Papagalul și Cocatrix sunt în mare pericol, deoarece nu își pot dovedi puterile magice. Oare copilul orb va sosi la timp ca să îi salveze?  

Distribuția: Robert Trifan, Angelica Pamfilie, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu, Călin Mureșan și Iulian Lungu   Scenografia: Raluca Aionițoaie, Alexandru Gabor, Cristian Pepino   Muzica originală: Dan Bălan   Asistent regie: Adina Ungur   Asistent scenografie: Elena Ilaș   Coordonare muzicală: Arona Bogdan.   Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.  

𝐒𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐠𝐫𝐚𝐝𝐢𝐧𝐢𝐭𝐚  

De asemenea, sâmbătă, 16 martie, de la ora 11.00, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti. În centrul atenției se află doi copii: Palkó și Panna. Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit, iar Panna este o floare născută din stele. Pe parcursul spectacolului – dedicat micuților cu vârsta de grădiniță – cei doi copii poartă pe aripile vântului fantezia spectatorilor, demonstrând că poveștile cu regi nu și-au pierdut magia.

  În distribuție: Patka Ildikó, Mostis Balázs și Kötő Áron.  

Regia este semnată de Pünkösti Laura, asistent regie este Giriti Réka, scenariul original (după povești scrise de Patka Ildikó) este realizat de Szakács Kincső, scenografia de Elena Ilaș, iar muzica de Kötő Áron.   Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.    

𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚 𝐛𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞  

Biletele se pot achiziționa și online, accesând următoarele linkuri:  

Pentru spectacolul „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”, de sâmbătă, 16 martie, de la ora 11.00: https://tomtix.ro/evenimente/10558-palk-s-panna-3-   Pentru spectacolul „Trei cadouri fermecate” de duminică, 17 martie, de la ora 11.00: https://tomtix.ro/evenimente/10546-trei-cadouri-fermecate

  Pentru spectacolul „Trei cadouri fermecate” de duminică,17 martie, de la ora 12.30: https://tomtix.ro/evenimente/10547-trei-cadouri-fermecate   Pentru spectacolul „Trei cadouri fermecate” de marți, 19 martie, de la ora 17.00: https://tomtix.ro/evenimente/10548-trei-cadouri-fermecate  

De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole. Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.  

De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei. Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza