Poziția Parchetului în urma petrecerii de la Cluj Arena: „S-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor ”

by Oana Spiru

În urma evenimentului de la Cluj Arena, petrecere în cadrul căreia au fost peste 320 de persoane, nerespectându-se regulile impuse, adică portul măștii și distanțarea socială, Parchetul a precizat următoarele, confrom cluj24.ro:

„Structura de comunicare din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj–Napoca este împuternicită să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu la data de 04.10.2020 cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în noaptea de 03/04.10.2020, o societate comercială a organizat o petrecere privată în incinta Cluj Arena din mun. Cluj–Napoca, la care au participat aproximativ 320 de persoane, care nu au purtat mască de protecţie şi nu au păstrat distanţarea fizică recomandată.

În consecinţă, la data de 04.10.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj–Napoca s-a înregistrat dosarul de urmărire penală nr. 5476/P/2020, în care prin ordonanţa organelor de cercetare penală din aceeaşi zi s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 alin. 1 C.pen.

Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Te-ar putea interesa si

Comenteaza