Planul Național de Combatere a Cancerului va fi prezentat mâine de către chirurgul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu

by Christian Suciu

Deputatul Patriciu Achiaș-Cadariu, președintele Grupului pentru combaterea cancerului din Parlaentul României va prezenta mâine la ora 17:00 Planul Național de Combatere a Cancerului la Palatul Cotroceni. Totodată, se va discuta despre modul în care pandemia de coronavirus a afectat îngrijirea cancerului și pacienții cu cancer și cum am putea face ca îngrijirea cancerului să fie mai rezistentă în viitor.

”Evenimentul este organizat de către Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale, la data de 19 ianuarie a.c, începând cu ora 17.00 ” transmite biroul parlamentar.

Reuniunea va permite schimburi de opinii, pe acest subiect, atât între parlamentele naționale, cât și cu Parlamentul European și comisarii europeni pentru sănătate și siguranță alimentară. Acest eveniment reprezintă și un forum internațional pentru schimbul de experiențe și bune practici de la nivel național și european privind prevenirea cancerului, susținerea cercetărilor în domeniu, îmbunătățirea tratamentelor și asigurarea accesului egal la îngrijire în întreaga Uniune.

Agenda evenimentului:

. E.S. Dl Klaus Werner IOHANNIS, Preşedintele României

2. Dr. Nelu TĂTARU, deputat, președintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților

3. Prezentare plan – Prof. univ. dr.  Patriciu-Andrei ACHIMAŞ-CADARIU, deputat, președintele Grupului pentru combaterea cancerului constituit la nivel parlamentar

4. Prof. univ. dr. Alexandru RAFILA, ministrul sănătății

5. Conf. univ. dr. Michael SCHENKER, președintele Comisiei de oncologie a Ministerului Sănătății

6. Dl Cezar IRIMIA, președintele Federației asociațiilor bolnavilor de cancer din România

7. Dr. Marius GEANTĂ, președintele Centrului pentru inovație în medicină

8. Dna Nicoleta PAULIUC, senator, supraviețuitoare de cancer și inițiatoarea Legii Supraviețuitorului de Cancer

Planul European de Combatere a Cancerului a fost deja elaborat și constituie o prioritate majoră în domeniul sănătății a Comisiei Von der Leyen iar pentru acțiunile incluse în acest plan a fost alocat un buged de peste 4 miliarde de euro.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza