Petrescu vrea un ”miracol” ca să treacă de Lazio în dubla manșă din Conference League. Antrenorul italienilor a remarcat un jucător al ”feroviarilor” înaintea partidei

by Christian Suciu

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu a prefațat în stilul caracteristic următorul meci al clujenilor din UEFA Conference League împotriva celor de la Lazio. ”Bursucul” crede că orice rezultat pozitiv al CFR-ului în cele două jocuri cu formația italiană ar trebui văzut ca un miracol

”Am mai întâlnit-o o dată pe Lazio, eram în grupe, nu era un meci care pe care. Erau alţi jucători în acel moment, şi la Lazio erau alţii, au mai rămas câţiva, aveau şi alt antrenor, jucau alt sistem… Atunci într-adevăr a fost un miracol că am reuşit să câştigăm. Cred că şi de data asta, dacă obţinem un rezultat pozitiv în unul din cele două meciuri, în opinia mea tot un miracol ar fi.

În fotbal cel mai important meci este următorul. Meciul ăsta e în Europa, cu un adversar net superior, din toate punctele de vedere. E o diferenţă mare între lotul lor şi lotul nostru, dar în fotbal s-au mai văzut minuni şi noi vom încerca să facem această minune. ” a declarat Dan Petrescu în cadrul conferinței premergătoare partidei.

În ciuda faptului că alb-vișinii pornesc cu șansa a doua în această confruntare, Dan Petrescu recunoaște că prin sacrificiu, organizare și noroc, elevii săi ar putea ieși victoriși din disputa cu ”romanii”.

”Ca să câştigăm mâine sau să facem un rezultat pozitiv avem nevoie de multe lucruri: sacrificiu, organizare, noroc şi cea mai bună formă a tuturor. Şi portarul să fie într-o formă fantastică.

Sunt conştient că ar fi ceva fantastic să câştigăm, dar sunt convins că ne va lua foarte multă energie şi vom suferi în campionat. Aici mi-e frică puţin pentru că obiectivul principal rămâne câştigarea campionatului. Trebuie să fim foarte atenţi. Mâine încerc să bag cea mai bună echipă care e la ora actuală şi să scoatem maxim din acest meci.” a mai adăugat tehnicianul în vârstă de 55 de ani al Campioanei României.

Antrenorul italienilor, Maurizo Sarri, s-a arătat de asemenea precaut înaintea duelului de pe ”Stadio Olimpico” după ce i-a studiat pe jucătorii echipei din Gruia și a urmărit ultimele meciuri ale acestora din campionat.

” Cluj? Este inutil să ne gândim la blazon, în Europa sunt meciuri strânse, să gândim altfel ar fi superficialitate. Eu am văzut ultimele meciuri ale acestei echipe, au fost toate condiţionate de vreme: gheaţă, ninsoare, vânt puternic. Au doi-trei jucători cu un nivel ridicat cum este acest Krasniqi, un jucător foarte puternic. Mai sunt și alții de acest fel, este o echipă gata de orice.” a transmis înaintea partidei antrenorul de 64 de ani al lui S.S Lazio, Maurizio Sarri.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza