Peste 50.000 de fani au fost prezenți în primele 3 zile de Electric Castle, la Bonțida. Festivalul se mută în Cluj-Napoca, timp de o săptămână

by admin

Organizatorii de la Electric Castle au anunțat cu entuziasm că în primele trei zile au fost prezenți 56.000 de fani la festivalul din acest week-end, la Bonțida. Cei mai mulți dintre festivalieri au fost din Cluj, București, Timișoara, dar și din străinătate. Bucuria creată de EC Special nu se termină aici. Festivalul se mută în perioada 9-16 august, în municipiul Cluj-Napoca. Fanii vor avea parte de muzică live, concerte, instalații new-media, dar și de o zonă special amenajată pentru conferințe/conversații pe anumite subiecte.

“Au fost trei zile extraordinare, dincolo de așteptările noastre. Am avut participanți la care nu am fi sperat. Se pare că oamenii au răspuns extraordinar de bine propunerii noastre de festival. Am avut vineri 13.000 de participanți. Sâmbătă, ziua care a fost cea mai populară, 25.000, iar în a treia zi, 18.000. Cred că sunt niște cifre de participare care ne demonstreză că oamenii aveau nevoie după 2 ani de pandemie, de un pretext și de un loc în care să se simtă bine împreună”, a explicat Marketing Officer at Electric Castle, Ema Prisca.

De asemenea, Ema Prisca a precizat că au fost prezenți și aproximativ 1.000 de spectatori din străinătate: “Am avut lume de toate vârstele, de la cel mic mic bebeluș de 2 luni din România, până la o doamnă din Olanda, în vârstă de 72 de ani”.

Diversitatea ofertei festivalului continuă și la Cluj-Napoca

În perioada 9-16 august, Electric Castle se mută în Cluj-Napoca, în 9 centre diferite: Piața Unirii, strada Kogălniceanu, Cetățuie, dar și în alte curți ale unor instituții din zona centrală. Festivalierii vor avea parte de 7-8 ore de concerte live pe zi, iar pe scena special amenajată în Piața Unirii vor urca nume mari din muzica internațională și cea românească.

De la ora 15 vor funcționa instalațiile new-media, iar de la 16 va începe primul concert pe scena amplasată pe strada Kogălniceanu.

“În Cluj-Napoca, lucrurile sunt duse la un alt nivel. Mult mai complex și interesant. Bonțida a fost o propunere bazată pe zona electronică, dar în Cluj vorbim despre o ofertă culturală. Clujul va fi <<inundat>> de muzică live, petreceri, scene cu Dj-i. Avem new-media, un tip de artă modernă care se potrivește foarte tare cu propunerea vizuală a concertelor”, mai adaugă Ema Prisca.

Tot în cadrul festivalului va exista și o zonă a conversațiilor/conferințelor, acolo unde vor fi dezbătute diverse subiecte despre educație sexuală, sănătate mintală, trăitul sustenabil în cadrul Electric Garden.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza