Peste 200 de filme proiectate la cea de-a 20-a ediție de TIFF. Invitat special: superstarul rebel al dansului vine pentru prima dată în România, la Festivalul Internațional de Film Transilvania

by admin

Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 23 iulie – 1 august, la Cluj-Napoca. Festivalul va proiecta peste 200 de filme în perioada respectivă, reușind astfel să se apropie de numărul unei ediții “obișnuite”, precizează organizatorii.

“În jur de 180 de filme vor fi proiectate anul acesta, de tip lung metraje și aproximativ 20 de scurt metraje. Deci cred că vom depăși 200 de filme. Deci cred că ne vom apropia de numărul de filme de la edițiile obișnuite ale TIFF-ului. Ca filme românești vor fi undeva în jur de 30. Adică lung metraje, scurt metraje, documentare, de ficțiune”, a explicat directorul artistic, Mihai Chirilov.

Reprezentanții TIFF au transmis că vor pregăti și alte surprize pentru spectatori. Unul dintre invitații speciali prezenți anul acesta va fi balerinul și actorul Sergei Polunin. Născut în 1989 în Ucraina, Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr dansator prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Acesta a dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al Bavarian State Ballet din Munchen.

“Legat de întrebarea cine vine anul acesta la TIFF, ne-am gândit că este o bună ocazie să vă anunțăm unul dintre invitații speciali ai TIFF-ului de anul aceasta. Este vorba despre o mare personalitate. Aș îndrăzni să spun că este cel mai bun dansator din lume în momentul aceasta. O personalitate controversată, dar un artist extraordinar. El nu a mai dansat în estul Europei, în afară de Rusia sau Ucraina, țările de care este foarte legat. Va fi un spectacol unic care se va întâmpla la Castelul Banffy din Bonțida. E un artist complet pe lângă faptul că dansează, a și jucat în filme. E un nume care umple săli”, a declarat directorul festivalului, Tudor Giurgiu.

Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru dată în România, ca invitat special al celei de-a 20-a ediții de TIFF. Admiratorii săi vor avea ocazia să-l întâlnească joi, 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Banffy din Bonțida, în cadrul evenimentului Sergei Polunin Up, Close and Personal. De asemenea, în 28 iulie, la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca acesta va discuta cu publicul la proiecția documentarului ”Dancer”, care este o incursiune în viața sa tumultoasă.

La aniversarea a 20 de ediții de TIFF, emoțiile Galei deschiderii vor fi resimțite în 20 de localități din țară, simultan. Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:00, comedia spaniolă “Dineu cu vecinii de sus” va avea parte de o proiecție specială în Piața Unirii din Cluj-Napoca și se va vedea, în paralel, pe marile ecrane din: Alba-Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Morău (com. Cornești), Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza