Peste 220.000 de doze de vaccin Pfizer BioNTech vor fi distribuite în toată țara. Câte vor ajunge la Cluj

by admin

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) a anunțat că o nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 224.640 de doze va sosi luni, 8 martie, în România. Dozele de vaccin vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Peste 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID vor sosi în România în această lună, a anunţat premierul Florin Cîţu. Premierul a spus că toate vaccinurile aprobate în Uniunea Europeană și în România sunt sigure și eficiente şi că, până în prezent, peste 300 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost deja administrate în 111 ţări.

„Vom deschide în curând și etapa a treia, ultima, astfel încât, oricine își dorește să se protejeze de Covid-19, să poată să o facă prin vaccinare. Cu cât dobândim mai repede o imunitate colectivă de 70%, cu atât mai repede revenim la viața de dinainte de Covid-19”, a declarat Cîţu.

Transportul către centrele de stocare va fi asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Dozele vor fi distribuite în centrele de depozitare astfel:

– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 63.180 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 26.910 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 29.250 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 25.740 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 29.250 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 25.740 doze.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 15 martie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare, transmit reprezentanții CNCAV.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza