Până să ajungă coronavirusul, avem epidemie de gripă! Sfaturile medicului

by Cristina Mihaila

Anul acesta, epidemia de gripă a debutat în 20 ianuarie. Panica este însă mai mare, mai ales datorită informațiilor mereu actualizate despre coronavirus. Părinții, profesorii, doctorii, autoritățile sunt în alertă. Doctorii din școli se străduiesc să țină epidemia departe, triază copiii în fiecare dimineață, trimit sau cer avize de reintrare în comunitate. Deși se tot spune că nu orice viroză este gripă, cabinetele medicilor sunt luate cu asalt, iar la Clinica de Boli Infecțioase, din cei 100-130 de pacienți zilnic, 90 prezintă afecțiuni respiratorii. Părinții sunt îngrijorați pentru copiii lor, cabinetele medicale din școli direcționează micii pacienți către cele de familie, unde numărul de consultații poate ajunge și la 60 pe zi.

La Infecțioase, a fost introdusă o gardă de medici suplimetară care acordă consultații între orele 12 și 22.00, iar rezultatele sunt trimise Centrului Național pentru Supravechere Centrul National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național pentru Sănătate. Măsura va fi aplicată pentru o perioadă determinată, fiind valabilă pe parcursul a trei luni, respectiv în perioada februarie – aprilie 2020 şi este justificată de faptul că, începând cu luna decembrie 2019 se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de cazuri de infecţii şi viroze respiratorii, precum gripa, pneumonia şi sepsisul respirator.

Claudia Felicia Pop este medic de familie, pediatru, asistent universitar UMF, președinte asociația Nursing Academia. Iată ce ne declară despre epidemia de gripă din acest an.

A crescut numărul consulturilor în ultima perioadă, cum ne situăm față de alți ani?

Da, a crescut foarte mult. De la jumătatea lunii ianuarie și până în prezent, avem peste 40 de prezentări pe zi la cabinet, iar dacă mai ajung și pacienții cronici, ajungem să depășim 60 de consultații, în condițiile în care Casa de Asigurări plătește 24. Toată lumea este panicată că poate avea gripă, la cel mai mic semn de durere în gât, tuse seacă, durere de cap sau subfebritate, fuge la medic. De la școală elevii sunt îndrumați la medicul de familie de multe ori nejustificat, cu solicitarea să li se spună dacă este viroză sau gripă, de parcă medicul se uită la el și poate pune ”bliț diagnostic”.

Gripa este un diagnostic de suspiciune în baza anamnezei și a examenului clinic, dar confirmarea o poate face doar laboratorul prin identificarea serotipului de virus gripal. Încă o dată, să recapitulăm pentru Servus Cluj, care sunt diferențele simptomatice dintre viroză și gripă?

Ambele afectiuni sunt cauzate de virusuri, manifestările sunt în general similare:obstrucție nazală, rinoree, inițial apoasă în ambele forme. Gripa asociază și catar ocular (curg ochii ca la plânsul adevărat), disfagie (durere de gât) destul de intensă, cefalee (durere de cap), tuse, inițial seacă. Apoi, febra este moderată în viroză, peste 39 la gripă, stare generală moderat influentată în viroză, alterată- cu mialgii marcate, imposibilitatea de a te ridica din pat în gripă. Important de reținut,  copiii mici pur si simplu nu se poate ridica din pat, iar dacă totuși o fac, se lasă imediat jos.

În medie,în câte zile trece o viroză, față de o gripă?

În 3-5 zile o formă ușoară, 5-7 zile una medie, însă se poate ajunge și la 10 zile într-o formă severă. În cazul gripei, dacă se aplică tratament în primele 24-48 de ore, de la debutul simptomatologiei, evolutia este spectaculoasă, cu ameliorarea simptomelor și vindecare după 5 zile. Ceea ce îngrijorează de cele mai multe ori părinții în cazul copiilor sau pe adultul în sine, este febra mare,  toata lumea vrea ca aceasta să scadă la 37 în câteva ore, iar acest lucru nu este nici normal si nici benefic pentru organism. Febra și tusea sunt mijloace de apărare a organismului. Ar fi bine ca pacientii să învețe că o temperatură de până în 38 de grade, nu ar trebui tratată cu antitermice decât dacă au existat convulsii febrile în antecedente, altfel ar trebui aplicate doar măsuri de aerisire a camerei, pacientul trebuie să se hidrateze, iar îmbrăcămintea să fie lejeră și sumară. Este normal ca o temperatură cuprinsă între 39 și 40, să se normalizeze în 5-7 zile.

Când sunt necesare avizele de reintrare în comunitate a copiilor afectați de cele două boli?  

Avizul de reintrare în colectivitate în cazul elevilor se impune doar dacă boala este infecto-contagioasă, cum ar fi gripa, varicela, infecție cu streptococ beta hemolitic A cu sau fără scarlatină, rujeolă, rubeolă, gastroenterocolite bacteriene (dizenterie, salmoneloza, shigelloza), tuberculoza. Infecția de căi respiratorii superioare, viroza, guturaiul, laringita, faringita virală, sinuzita, rinoadenoidita, otita, traheobronșita, pneumonia, nu necesită aviz de intrare in colectivitate, doar adeverință pentru motivarea absențelor școlare.


Anul trecut, epidemia de gripă a fost suspendată în jurul datei de 20 aprilie, 10 persoane au murit la Cluj din cauza acestei afecțiuni, iar in acest an afecțiunea a răpus două persoane. Mai multe despre acest subiect aflați și din emisiunea Agenda LOOK:

Cristina Pintilie Șendrea

Te-ar putea interesa si

Comenteaza