Orban, Rafila, Cioloș, numele de premieri avansate de partide chiar în această seară!

by admin

Deși numărătoarea voturilor este în plin proces de derulare, fiecare din cele trei partide aflate pe podium în urma rezultatelor de la exit-poll-uri și-a anunțat propunerea de prim ministru.

Astfel PNL, prin vocea prim-vicepreședintelui politic al partidului, Rareș Bogdan, a anunțat că opțiunea liberalilor este fermă. Vor merge la Palatul Cotroceni pentru formarea unei noi majorități într-un nou Guvern condus de Ludovic Orban.

De cealaltă parte, PSD are patru propuneri pentru funcția de premier. Pe lângă numele cunoscute Sorin Grindeanu, Vasile Dâncu, Mihai Tudose, a mai apărut o variantă chiar din gura președintelui PSD, Marcel Ciolacu. Este vorba de Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

USR PLUS și-a asumat de mai multe zile opțiunea Dacian Cioloș. Lucru reconfirmat în această seară chiar de fostul premier.

Foto: inpolitics.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza