Oamenii cu suflet mare fac minuni! Vrei să-i dai și tu o mână de ajutor lui Moș Crăciun?

by Oana Spiru

Trei tineri din Cluj-Napoca continuă și anul acesta campania de Crăciun dedicată copiilor din mediul rural, atât din județul Cluj, cât și din Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu-Mare. Inițiativa lor, Art4Education a pornit încă din perioada studenției. Loredana și Saul Pop și Laura Revnic au gândit de-a lungul timpului mai multe campanii în care au „dus bucurie pe ulițe”, au îndeplinit dorințe, dar s-au ocupat și de partea de educație amenajând cu ajutorul donatorilor un spațiu de zi în care copiii care nu au acasă suficiente resurse să-și poată face temele în liniște și să participe la alte activități.

Anul acesta campania „Îndeplinim dorințe” continuă sub același mod. Copiii au scris scrisori către Moș Crăciun, acestea au ajuns la Art4Education, iar de aici orice donator care vrea să facă un cadou își poate alege pentru cine să fie Moș printr-un simplu comentariu pe Facebook. Ulterior, când este gata, cadoul ajunge la cei trei tineri, iar ei se ocupă să-l livreze și să vină înapoi cu fotografii și filmulețe pentru ca fiecare Moș Crăciun să știe că lucrurile au ajuns unde trebuie.

„În fiecare an ne dorim să mizăm pe acest concept, al dorințelor. Trebuie să diferențiem puțin între dorințe și nevoi. Desigur, copiii și familiile respective ar avea nevoie și de alte lucruri dincolo de ce idei au cei mici în scrisori, dar ne dorim ca măcar o dată pe an ei să primească cel puțin un lucru pe care și-l doresc cu adevărat. Pentru ei este un adevărat imbold, o speranță că sunt ascultați. Pe lângă asta, de multe ori pe parcursul anului ajungem la familii și cu alte lucruri.”, spune Saul Pop.

„Suntem tare recunoscători pentru faptul că de-a lungul timpului au ajuns lângă noi oameni care înțeleg cu adevărat ideea de a dărui. Atâta drag pun oamenii aceștia în cadouri că nu există an în care să nu ne emoționăm. Se vede că sunt făcute cu suflet, că nu ține doar de ideea de a bifa o faptă bună, ci că rezonează cu felul în care alegem noi să facem lucrurile. Anul trecut ne-a impresionat faptul că, la un moment dat, erau foarte multe scrisori în care se cereau căști pentru telefon sau baterii externe. Majoritatea donatorilor noștri nu au judecat (așa cum uneori se mai întâmplă), ci au ales să fie Moș. Ulterior, am aflat de unde dorința. Nu din prea mult bine, ci pentru că elevii erau în școala online și unii urmau cursurile câte trei-patru frați într-o cameră. Secretul e să fii mereu bun, iar noi le mulțumim din inimă tuturor oamenilor care aleg să meargă în această călătorie cu noi”, a declarat Loredana Bertișan-Pop.

Pe lângă campania cu scrisori care a început pe 5 noiembrie, cei trei vor lansa în luna decembrie o campanie intitulată „Loc de visat”, prin care își doresc să doteze o bibliotecă școlară în Bobâlna. Toate detaliile sunt disponibile pe pagina lor, Art4Education.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza