O nouă oportunitate pentru festivalierii care abia așteaptă să ajungă la Electric Castle. Vezi cât costă un bilet de tren până la Bonțida

by Cezar Leizeriuc

Veste bună pentru festivalieri. Aceștia pot opta să se deplaseze la festivalul Electric Castle cu CFR Călători, de la Cluj-Napoca, la Bonțida cu doar 4.40 lei, chiar mai ieftin decât un bilet de autobuz. 

“Alege să mergi la festivalul Electric Castle cu CFR Călători, de la Cluj Napoca la Bonțida cu doar 4,40 lei. În perioada 5-9 august 2021, mai multe trenuri ale CFR Călători vor avea programată o oprire suplimentară la Bonțida pentru ca tu să ajungi rapid și fără griji la festivalul tău preferat. Din toată țara ajungi la Electric Castle cu CFR Călători”, au transmis reprezentanții CFR Călători într-un comunicat.

Spre exemplu, un bilet de tren pentru un adult de la București Nord până la la Bonțida cu schimbare în Cluj-Napoca la tren InterRegio + Regio Expres, clasa a 2-a este 90,05 lei. Elevii beneficiază oricum de gratuitate, iar studenții au 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

Anul acesta, festivalul va avea loc atât în Bonțida, cât și în diferite locații din Cluj-Napoca. Electric Castle se va desfășura în perioada 6-15 august.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza