O casă din Apahida, cuprinsă de flăcări în toiul nopții

by Christian Suciu

Pompierii clujeni au intervenit noaptea trecută pentru a combate flăcările unui incendiu ce s-a desfășurat la o casă locuită de pe strada Someș din comuna Apahida. Aceștia au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă pentru a lichida flăcările ce s-au extins la acoperișul casei.

”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a afectat o casă de locuit situată pe strada Someș din comuna Apahida.Apelul de urgență a venit la ora 23:16, astfel că au fost trimise de urgență două autospeciale cu apă și spumă, autoscara și un echipaj SMURD.

Când pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 400 de mp. Drept urmare, imediat a fost trimisă în sprijin o autospecială cu apă și spumă de mare capacitate de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca.

Operațiunile de stingere au durat mai bine de trei ore, fiind îngreunate de faptul că imobilul se afla pe o stradă îngustă, iar pompierii nu au avut posibilitatea să alimenteze cu apă în apropiere.

Din fericire, în urma acestui eveniment nu au rezultat victime. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la hornul izolat necorespunzător.”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza