O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier în localitatea Nima

by Christian Suciu

O ambulanță ce transporta un pacient a fost implicată într-un accident rutier ce s-a petrecut în localitatea clujeană Nima. Persoana transportată a fost preluată de o altă ambulanță ajunsă la locul accidentului.

Potrivit primelor verificări, accidentul a fost cauzat de o conducătoare auto în vârstă de 29 de ani care se deplasa cu autoturismul din direcția municipiului Dej. În momentul în care aceasta s-ar fi angajat în efectuarea unui viraj la stânga, ar fi fost acroșată de o ambulanță SAJ. În urma coliziunii, ambulanța a fost proiectată în șanț.

”Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în localitatea Nima. La fața locului s-au deplasat o autospecială și un echipaj SMURD, precum și un echipaj SAJ, din cadrul Spitalului Municipal Dej.
La fața locului, echipajele noastre au găsit un autoturism și o ambulanță avariate, cea din urmă fiind ieșită în afara părții carosabile. Pacientul care era transportat în ambulanța implicată în accident, a fost transferat în ambulanța SAJ, sosită la locul accidentului. Până în acest moment nu au fost alte persoane care să solicite consult medical în urma accidentului.”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza