Nouă persoane din Bangladesh, prinse lucrând la negru în Cluj-Napoca. Ele vor fi expluzate din România

by admin

Nouă cetățeni din Bangladesh au fost prinși de polițiști lucrând la negru în Cluj-Napoca. Acestora le-au fost revocate vizele sau dreptul de ședere și sunt obligate să părăsească teritoriul României.

„La data de 28 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Cluj au desfăşurat un control în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, pentru combaterea şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă. Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse au fost identificați în situații ilegale nouă cetățeni din Bangladesh, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 50 ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că opt dintre aceștia dețineau pașapoarte cu vize de muncă, iar unul deținea un permis de ședere în scop de angajare în muncă, toate obținute în baza unor avize de angajare la o societate de pe raza județului Constanța. La momentul controlului, străinii desfășurau activități lucrative în incinta punctului de lucru al unei alte societăți de pe raza județului Cluj, societate care nu a obținut în prealabil avize de angajare pentru străinii în cauză și nici nu a încheiat contracte individuale de muncă cu aceștia. 

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării vizelor sau a dreptului de ședere, după caz, în urma cărora au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15, respectiv 30 de zile. 

De asemenea, la ieșirea din țară, va fi instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pentru o perioada de 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Totodată, polițiștii de imigrări continuă verificările și față de societatea comercială, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsuri în consecință, în conformitate cu prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

sergiu 31/03/2023 - 16:54

Sa nu xiceti ca lucrau la Hotel Premier din Vâlcele????? ca pe acolo am văzut o grămadă de asiatici!!!

Raspunde

Comenteaza