Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, cel mai activ din întreaga țară! Directorul muzeului: „Am avut și câte 150-200 de persoane plătitoare de bilete pe zi”

by Oana Spiru

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a fost cel mai activ muzeu din întreaga țară pe timpul pandemiei. 

„Se vede cu ochiul liber că a fost cel mai activ din întreaga țară. Nu că o spun eu, dar toata lumea apreciază. Meritul nu îmi aparține mie, ci întregii echipe. Suntem primul muzeu din România care imediat după starea de urgență am și deschis. Am luat cu 2-3 săptămâni înainte măsuri. Avem săli mari unde pot intra de la 7-8 persoane până la 20. Suntem și favorizați datorită clădirii, dar pe de altă parte, muzeul a depuns eforturi inclusiv financiare prin a asigura tot ce este necesar securității începând de la botoșei, tot ce ține de igienă la intrare/ieșire”, a declarat pentru Servus Cluj directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Lucian Nastasă-Kovacs.

Chiar dacă în timpul săptămânii fluxul este mai redus, în weekend numărul vizitatorilor de la Muzeul de Artă depășește 100 de persoane. 

„Exact ce intuiam în primăvara s-a cam întâmplat. Timiditate la început. În primele 2-3 săptămâni au fost puțini vizitatori, însă după aceea fluxul a crescut. Azi dimineață mi s-a prezentat o statistică pe baza căreia pot să spun că am avut în medie în jur de 70-80 de persoane/zi plătitoare de bilete. Sâmbăta și duminică am avut și câte 150-200 de persoane plătitoare de bilete pe zi. Am avut și vernisaje în curtea interioară unde am adunat maxim 120 de persoane”, mai spune Lucian Nastasa. 

În comparație cu succesul de care se bucură Muzeul de Artă, muzeele mai mici, muzeele județene care nu prea fac expoziții temporare, au fost uitate de turiști în această perioadă. 

Turiștii pot vizita și în această perioadă Salina Turda, unde sunt așteptați zilnic între orele 9-16. Salina este deschisă în totalitate. În interior este și partea de agrement care este opțională și se plătește separat. Conform reprezentanților Salinei, de la intrare până la ieșirea din Salină, se iau toate măsurile de siguranță. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza