Motociclist rănit în urma unui accident în Gilău

by Christian Suciu

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a suferit multiple traumatisme după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, în comuna clujeană Gilău. Șoferul motocicletei a primit asistență medicală de urgență din partea echipajului SMURD deplasat la locul accidentului și a fost transportat ulterior la o unitate medicală.

”La fața locului sau deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, tip terapie intensivă mobilă, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Cluj-Napoca, unde au găsit o motocicletă și un autoturism avariate. Echipajul de pompieri, ce încadrează autospeciala de descarcerare, a acordat primul ajutor calificat conducătorului motocicletei, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, până la sosirea echipajului SMURD. Acesta era în stare de conștiență, era cooperant și prezenta suspiciuni de mai multe traumatisme

Ulterior sosirii echipajului SMURD din municipiul Cluj-Napoca, bărbatului i-a fost acordată asistență medicală de urgență și a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Totodată, la locul accidentului a fost consultat și un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 45 de ani, fără a fi transportat la spital.”, au informat reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza