Mircea Miclea despre alocarea către colegiile centenare a majorității banilor din Planul de Redresare pe Educație: “E o decizie criminală, sper să nu se ajungă să se pună în practică”

by Oana Spiru

Fostul Ministrul al Educației, Mircea Miclea este împotriva alocării majorității banilor pentru Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență către 60 de colegii centenare din România. Acesta susține că educația înseamnă asigurarea egalității de șanse, iar neasigurarea acestei egalități între copii înseamnă, de fapt, irosirea resursei publice.

Documentul Planul Național de Relansare și Reziliență a fost elaborat de Ministerul Fondurilor Europene și va fi prezentat de Guvern joi seara, potrivit anunțului oficial.

Discuția are loc în contextul în care Edupedu.ro a publicat în exclusivitate informația conform căreia Guvernul României propune alocarea a 500 de milioane de euro către colegiile centenare, din fondul de 1,05 miliarde de euro propus pentru finanțarea Educației în Planul Național de Relansare și Reziliență.

Documentul pe care România îl pregătește pentru atragerea celor 30,4 miliarde de euro pe care țara noastră le-a negociat cu Comisia Europeană din planul NextGeneration EU este în stadiul de draft și a fost consultat de Edupedu.ro. Propunerea de alocare pentru domeniul Educației este de 1,05 miliarde de euro, dar pentru învățământul preuniversitar sunt prevăzute 850 de milioane de euro.

“E o decizie criminală, sper să nu se ajungă să se pună în practică. Deci noi când vorbim de egalitate de șanse noi nu vorbim de abstracțiuni. Ce înseamnă egalitate de șanse? Egalitate de șanse înseamnă că dau posibilitatea fiecărui creier din națiunea aceasta de copil să se dezvolte la maximum cu putință pentru că atunci este spre binele acelui individ și este spre binele acestei țări. Deci despre asta vorbim, despre valorificarea potențialului.

A nu ajută oamenii aceștia, copii aceștia care sunt în sate și cătune sau în școli de provincie, în școli de la marginea orașelor, a nu-i ajuta pe acești copii înseamnă subutilizarea resurselor naționale. Asta înseamnă că e o mare crimă să subutilizezi resursele naționale pe care tu o ai și atunci, dacă tu nu-i ajuți pe acești oameni, cum am dat exemplu de a le da șansa de a vedea toți lecțiile celor mai bun profesori, pentru că acum tehnologiile permite acest lucru, de a le vedea de câte ori le doresc, de a le înțelege, de a le asigura trasee educaționale care să-i favorizeze, de a le asigura gratuitate la cazări în orașe, dacă vor să vină în universități să stea în orașe universitare ca să facă o universitate, asta înseamnă dacă face lucrul acesta, noi ne valorificăm resursa națională. Dacă noi nu facem lucrul ăsta, noi sabotăm resursa națională, principala resursă națională. Cei care sabotează resursele naționale ar trebui să intre în pușcărie. Pentru că asta e o crimă și lucrurile astea se vor vedea tot mai mult pe măsură ce trece vremea. Și nu vreau să fiu în pielea celor care iau acum aceste decizii aberante pentru că o să fie arătați cu degetul și o să fie condamnați”, spune Mircea Miclea

În primul rând PNRR remarcă faptul că “prin recomandările specifice de țară (RST) privind Programul național de reformă al României pentru 2020, Consiliul Uniunii Europene a subliniat, pe de o parte, că echitatea, incluziunea, calitatea educației, dar și capitalul uman rămân provocări importante, fiind necesare reforme strategice în acest domeniu, iar pe de altă parte că nu se constată nicio îmbunătățire a rezultatelor școlare, în special în rândul copiilor din zonele rurale și din zonele defavorizate din punct de vedere economic”.

“România dispune de o infrastructură educațională și de formare profesională învechită, nesigură, ineficientă din punct de vedere energetic și cu un nivel scăzut al accesibilității persoanelor cu dizabilități” se arată în document. Apoi autorii PNRR susțin că problema cea mai mare legată de infrastructură ar fi de fapt la colegiile centenare: “Conform Planurilor de Analiză și Acoperire a Riscurilor (PAAR), un procent important de unități și instituții de învățământ de stat, în special colegii naționale de educație centenare, funcționează în clădiri încadrate ca având risc seismic sau niveluri ridicate de risc la incendiu”, mai spune fostul Ministru, citat de edupedu.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza