Mircea Miclea: „Cum o să explicăm noi peste 5-10 ani că într-un județ în care erau 17 infectați nu s-a ținut școala?

by admin

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, 27 aprilie că școlile, grădinițele și universitățile nu se vor redeschide, anul școlar urmând să se încheie pe 12 iunie.

Mircea Miclea, fostul Ministru al Educației susține că această măsură luată de autorități arată incapacitatea statului și a conducătorilor acestui stat de a rezolva o problemă cu care se confruntă țara în acest moment.

„În 1918 era vârful de criza al epidemiei de gripă spaniolă. Toți fruntașii transilvăneni, animați de un ideal național au mers din sat în sat, au organizat alegeri și s-au întrunit la Alba Iulia 100 de mii de oameni, pentru că au avut un ideal. După 100 de ani, ceea ce vedem acum este umbra umbrei acelor oameni. E rușinos… o astfel de atitudine. În Buzău sunt 17 oameni infectați, în Harghita sunt 19, în Vâlcea sunt 24, oare cum o să explicăm noi peste 5-10 ani că într-un județ în care erau 17 infectați (probabil nici unul dintre ei copil) nu s-a ținut școala? De aceea mi se pare că această decizie este greșită. Nici nu mai are rost să venim cu soluții, soluțiile se puteau găsi, însă e mult mai ușor să spui nu, nu se poate. Statul a spus că nu se poate redeschide școala și cu asta s-a spălat pe mâini de orice altă gândire de a găsi soluții.”, spune Mircea Miclea, în cadrul emisiunii „România te privește”, de pe Look Plus.

Acum 10 ani, Mircea Miclea a scris un articol în legea Nr. 1/2011 din 5 ianuarie Legea Educaţiei Naţionale, despre înființarea unei platforme şcolară de e-learning, care să includă programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare.

„Măcar astăzi se putea lua decizia ca într-o lună de zile de acum încolo toți elevii din țara aceasta să fie dotați cu câte un laptop sau o tabletă, astfel încât, din toamnă, dacă cumva iarăși vine pandemie peste noi, măcar atâta să aibă la dispoziție. Nu, nu s-a luat această decizie pentru că nu-i interesează de fapt educația”, mai spune fostul Ministru al Educației.

Sursa foto: edupedu.ro

Te-ar putea interesa si

9 comentarii

Bula 28/04/2020 - 01:56

Domnul miniStrut a uitat sa spuna cat ar costa dotarea fiecarui elev si profesor cu cate un laptop /tableta, pe timpul scolarizarii.
A uitat sa inmulteasca numarul elevilor + profesorilor cu 6 (adica cu numarul calculatoarelor necesare, in garantie in 12 ani de scolarizare), respectiv cu costul de minim 200 euro /bucata.
De unde ar gasi finantare domnul Mircea Miclea pentru o asemenea actiune, daca nici pe vremea cand a fost ministru nu a gasit ?

De infrastructura si costul internetului (pe baza de abonament lunar) nici nu mai vorbesc.

Raspunde
Ştefan 28/04/2020 - 11:09

În 1981, scriitorul Dean Koontz, a publicat romanul “The Eyes of Darkness” în care descria cum în anul 2020, în oraşul Wuhan, China, va apărea un virus care va afecta plămânii oamenilor. Întrebare: dacă virusul HIV şi EBOLA au apărut în laboratoarele militare americane, CORONAVIRUSUL oare de unde a venit?

Raspunde
Miclea: „Cum explicăm peste 10 ani că într-un judeţ cu 17 infectaţi nu s-a ţinut şcoala? În 1918, vârf de gripă spaniolă, au venit, la Alba Iulia, 100.000 de oameni” - newsromania.info 28/04/2020 - 13:57

[…] a găsi soluţii.”, spune Mircea Miclea, în cadrul emisiunii „România te priveşte”, de pe Look Plus. Fostul ministru a propus, în urmă cu 10 ani, înfiinţarea unei platforme şcolare de […]

Raspunde
Barbu 28/04/2020 - 23:18

Profesorul Miclea pare pregătit să serbeze pe 1 iunie MINTEA COPILULUI.

Raspunde
ChrisS 02/05/2020 - 03:54

Imi place cand cineva nu pricepe ce scrie un om intelligent si citit, dar are pareri “pretioase”. Poate totusi ne spuneti ce va deranjeaza? D-voastra chiar nu vedeti ce se intampla? Mass media isterizeaza o lume intreaga si o saraceste pt ca oamenii nu mai au din ce trai. In multe parti ale lumii, va fi foamete. pt ce? Pt un virus care de-abia este mai grav decat o gripa?

Raspunde
Mioara 29/04/2020 - 07:37

Pana la urmă îl,, dor” alegerile?
În 1918 majoritatea nu circula ca acum. Mulți nu plecau niciodată din zona în care locuiau și totuși boala s-a împrăștiat.
Mai bine vom povesti prin ce situație am trecut decât să ne plângem morții, iar el, dacă ar scăpa, sa acuze ca nu s au luat masurile necesare.
Întotdeauna e mai simplu sa comentam de pe margine.

Raspunde
aRKANTOS 29/04/2020 - 08:55

Domnule ministru, cu tot respectul pt dvs, daca sinteti curios despre parea mea, a unui parinte de 2 copii de 6 si 12 ani, sint perfect de acord cu aceasta masura de suspendare a cursurilor, cel putin pina in toamna. Se pare ca nu constientizati in mod real situatia in care ne aflam. Si mai mult ca sigur, nici nu aveti copii scolari. De aproape 2 luni, mi am tinut copii intr o izolare pentru a i proteja de acest virus. Iar acum, dv ati dori sa le permit sa-i expun orbeste spre un focar de infectie extrem de real inca, doar fiind animat de un “ideal national”. In alt context, v-as arata cu exactitate locul unde as introduce acest ideal. Cit despre ultima parte a acestui articol, dotarea fiecarui elev cu laptop,tableta, etc , subscriu in totalitate, spuselor lui Bula, de mai sus. Ati uitat in ce tara locuim. Fiti va rog mai realist, mai responsabil si cu pirioarele in ROMANIA!!

Raspunde
ChrisS 02/05/2020 - 03:59

D-voastra v-ati expus orbeste la virusul manipularii! Este multa isterie pt un virus care nu este mai grav decat cel numit SARS, cand lumea nu fost pusa in carantina, Nici cand a erupt epidemia de Ebola, boala mult mai grava. nu s-au impus masuri de urgenta, ca sa nu mai spunem ca nu copiii ci oamenii in varsta si cu boli cardiovasculare sau pulmonare sunt in pericol. Dar ce conteaza, odata ce s-a instalat frica, ratiunea a fost exclusa.

Raspunde
mirela gaadt 29/04/2020 - 22:48

virusul va fi mult timp de acum incolo, dupa cum ni se spune, deci inca un posibil pericol, pe langa multe altele si de care sa invatam sa ne ferim. tocmai de-asta educatia e importanta si copiiiii educam de mici, pas cu pas, dar nu sa-i inchidem cu anii in casa si sa nu mai facem nimic. se pot gasi solutii, spatii, transport pentru elevi ..pentru ca si educatia, socializarea sunt necesare.

Raspunde

Comenteaza